Ministerul Afacerilor Interne a transmis în urmă cu doar câteva minute un mesaj de condoleanțe, anunțând decesul fostului ministru Radu Stroe.
Informația a fost făcută publică pe pagina oficială de Facebook a instituției, cu doar câteva minute în urmă.
„Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a fostului ministru al Afacerilor Interne, Radu Stroe. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul postat de Ministerul Afacerilor Interne.
Născut pe 31 august 1949, Radu Stroe a fost una dintre figurile politice marcante ale liberalismului românesc postdecembrist.

A deținut mai multe mandate parlamentare, fiind deputat și senator în legislaturile 2000–2008 și 2010–2016, ales pe listele Partidului Național Liberal.
Breaking! Deces la cel mai înalt nivel! Lider politic român, mort
Până în decembrie 1989, a fost membru al Partidului Comunist Român, iar după Revoluție s-a implicat activ în politica democratică, având o carieră de peste două decenii în instituțiile statului.
În perioada 2006–2007, Radu Stroe a ocupat funcția de ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, în executivul condus de Călin Popescu-Tăriceanu.
Cel mai cunoscut rol politic l-a avut ca ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Ponta II, între decembrie 2012 și ianuarie 2014.
Mandatul său a fost marcat de tragedia aviatică din Munții Apuseni, soldată cu moartea pilotului Adrian Iovan și a studentei Aura Ion.
Criticat pentru modul în care autoritățile au intervenit în acel caz, Radu Stroe și-a prezentat demisia, asumându-și responsabilitatea politică.
A fost, de asemenea, implicat în elaborarea mai multor proiecte legislative și a avut un rol activ în comisiile parlamentare din domeniul apărării și administrației publice, notează stiripesurse.ro.
Foto articol: Facebook








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




