Am văzut filmul Perestroika din motivul că orice film despre marile schimbări de după ’68 mă interesează. Filmul tratează un subiect care priveşte Rusia după ce puterea a fost luată de Ielţin, deci după experimentu eşuat la Perestroikăi lui Gorbaciov.
Personajul principal al filmului este Saşa Greenberg un fizician evreu din Uniunea Sovietică emigrat din Rusia datorită unei astrofiziciene americane cu care s-a căsătorit. În 1992 se reîntoarce în Rusia la un congres prezidat de fostul său profersor Henric Gross, un american refugiat în raiul comunist. Prilejul acestei călătorii este rememorarea amintirilor despre prieteni şi Moscova. Aceşti prieteni îl criticaseră pentru decizie în şedinţele de partid, iar călătoria la fosta casă unde locuise în copilărie îi dă ocazia să-l revadă pe un fost vecin care, în coilărie, cu alţi copii îl batjocureau că este evreu.Acesta ajunsese un reputat scriitor cu puternice nostalgii sovietice aşteptând vremea lui Putin.
Filmul mi-a amintit de Concertul lui Mihăileanu care avea ca subiect problemele refuznicilor evrei şi viaţa în măreaţa vatră a comunismului atotbiruitor. Dar ce diferenţă! Îmi amintesc că un crtic român îl acuza de tot felul de păcate pe Mihăileanu. Dar ce diferenţă fată de Perestroika. Totul este fals aici, sentimente false, actori nepotriviţi în pofida unor profesionişti americani. Sunt montate tot felul de inserturi cu pionieri sovietici fericiţi, cu demonstraţii de 1 Mai şi 7 Noiembrie, care se potrivesc ca nuca în perete cu subiectul. Se vede că regizorul n-a înţeles nimic din viaţa noastră chinuită în acele vremuri.
În concluzie este un contra exemplu pentru un film făcut despre viaţa de al noi în comunism, un film ratat.
