- Publicat de: admin
- 20-05-2011, ora 19:09
- Dietă și fitness
Studiu: Un sfert dintre românce nu merg niciodată la ginecolog
GfK Healthcare a realizat şi un profil al femeii care aparţine fiecăreia dintre aceste categorii pe baza a câteva trăsături comune. Astfel, aproape două treimi dintre femei vizitează întotdeauna acelaşi medic ginecolog, în special cele din zona urbană a Transilvaniei, iar 40% dintre cele care merg la acelaşi ginecolog, ajung la acesta o dată pe an.
Alte 20% dintre femeile intervievate spun că merg de obicei la acelaşi ginecolog, dar li se întâmplă să meargă şi la altul. Sunt mai multe femei din această categorie care ajung la un control ginecologic o dată la trei ani sau mai rar decât întreg eşantionul cuprins în cercetare.
Există şi o categorie mai restrânsă de femei (14%) care merg rareori la acelaşi medic ginecolog. Mai mult de o jumătate dintre aceste femei spun că ajung la un control de acest fel o dată la trei ani sau mai rar.
În ceea ce priveşte gradul de informare în legătură cu papiloma virus, numai o jumătate dintre femeile intervievate au declarat că au auzit de acest virus, acestea fiind cu precădere din zona Munteniei sau locuind în oraşe mari, cu peste 200.000 locuitori. Sunt absolvente de studii superioare care lucrează cu normă întreagă şi fac parte din categoria de vârstă 31 – 50 de ani, au un venit personal mediu lunar cuprins între 1.000 şi peste 2.000 de lei şi utilizează internetul zilnic.
Sursa: realitatea.net
Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!