263×587 grota rece

ELEVII DE LA „BRĂTIANU”, MARELE PREMIU LA ZIUA FRANCOFONIEI

Ziua Internaţională a Francofoniei a fost sărbătorită și în Pitești.

În Club Hush au avut loc proiecţii de filme francofone şi o competiție interliceală cu specific francofon. Sufletul evenimentului a fost Ania Dana Cazan.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

De departe, cel mai aşteptat moment l-a reprezentat carnavalul “Minuit a Paris”, în fapt un concurs care a reunit elevi de la cinci unități de învățământ din Piteşti: Liceul Teoretic „Ion Barbu” și colegiile „Zinca Golescu”, „Alexandru Odobescu”, „I.C Brătianu” şi „Maria Teiuleanu”. Probele au constat în cel mai bun costum, cultură generală privind noţiuni specifice francofoniei și aptitudini artistice (muzică, teatru, poezie).

Juriul a fost format din Roxana Stoenescu (şef Serviciu Relaţii Internaţionale Tineret și Cultură la Consiliul Județean Argeş), Alisa Ciobanu (director executiv în aceeași instituție), Florin Dumitru (directorul Teatrului „Aşchiuţă”), Ecaterina Stroe (Alianţa Franceză) şi Mylene Kremser (de la ambasada Franței la Bucureşti). A fost prezent și Constantin Polexe, vicepreședintele pe probleme de cultură al Consiliului Județean, CJ fiind organizatorul evenimentului.

Câștigătorii au fost premiați cu bani, valoarea unui premiu variind de la 100 până până la 500 de lei.

Cel mai bun costum: Andreea Tufeanu (Colegiul Naţional Liceal “Zinca Golescu”)

Cultură generală: Tudor Sabin, Liviu Stan şi Eduard Enache (Colegiul Naţional Liceal “Alexandru Odobescu”). Echipa a donat în scop caritabil banii primiți.

Aptitudini artistice: Andreea Valentina Georgescu (Liceul Teoretic “Ion Barbu”)

Marele Premiu: Alexandru Bugan şi Vlad Vitan (Colegiul Naţional „I.C Brătianu”, coordonați de Tatiana Florea, profesor de limba francează)

TUNEL 930122 (1)
555 X 222 CAPRA
Afis Hydrafacial 263 587 px Dara Beuty