930X122 MAIA

Arges

EVENIMENT LA MĂNĂSTIRE

Eveniment la mănăstire. În cadrul proiectului „Argeșeni valori naționale”, Instituția Prefectului va omagia personalitatea celui care a fost Pârvu Mutu, zugrav, pictor de icoane, pictor bisericesc, creator de școală de pictură în Muntenia și adept al stilului brâncovenesc.

Citiți și: Exclusiv/Surse: Avem numele viitorului prefect al județului Argeș

Evenimentul va avea loc pe 14 octombrie 2016 la Mănăstirea Aninoasa, a cărei pictură originală este realizată de Pârvu Mutu. Manifestarea, organizată împreună cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, sub patronajul Înalt Presfințitului Calinic, va cuprinde, printre altele, o expoziție de icoane. Va fi oficiată și o slujbă de pomenire la Mănăstirea Robaia, locul în care Pârvu Mutu a trecut la monahism până la sfârșitul vieții sale, în anul 1735. Vor fi prezenți oameni de cultură, înalte fețe bisericești și specialiști în pictură bisericească.

Pârvu Pârvescu s-a născut pe 12 octombrie 1659 în familia preotului Ioan Pârvescu din Câmpulung Muscel. Din cauza unor deficiențe de vorbire, a primit porecla de „Mutu”. A fost zugravul bisericesc preferat al familiilor domnești Cantacuzino și Brâncoveanu.

Citiți și: Argeș. Durere fără margini! Mamă a șase copii s-a stins la doar 35 de ani

A pictat, printre altele, biserica Mănăstirii Sinaia, biserica Mărgineni (Prahova), Filipeștii de Pădure (considerată Voronețul Munteniei), Mănăstirea Poiana, biserica Mănăstirii Lespezi (Prahova) și bisericile mănăstirilor Aninoasa și Robaia (Argeș). (Sursă foto: Obiectiv ortodox)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
New Profesional Consult 570×90