263 x 587 eurial

Bebe Ivan a gătit în redacţia Curierul zilei

BI.jpg

Primarul din Băbana, Bebe Ivan, nu s-a dezis de la statutul de bucătar pe care şi l-a dobândit în cadrul diverselor concursuri şi expoziţii de artă culinară. Domnia-sa nu este specializat numai în pomana porcului, ştiind să prepare şi mîncăruri gustoase cu carne de pui. Acest lucru l-a dovedit azi dimineaţă, când de la cumpărături a venit direct în redacţia Curierul zilei.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

Liberalul a stat în redacţia din spatele Institutului de Proiectări Argeş aproape trei ore, venind cu un coş plin cu bucate. Mai întîi a aranjat două platouri cu aperitive, din peşte afumat şi din salam, după care s-a pus efectiv pe gătit. A tăiat ciupercile şi măslinele, a desfăcut cele două cutii cu ton, a feliat carnea de pui pentru felul de bază pe care avea să-l pregătească, impresionând prin siguranţa cu care se mişcă în astfel de situaţii. A declarat că nu ţine post, dar că ştie să gătească şi astfel de preparate. Pentru că şi-a uitat tigaia acasă, acesta a trimis să i se cumpere o alta, de care a avut nevoie ca să o pună la încins pe micul arzător extrem de practic dacă vrei să îţi prepari ceva rapid şi bun.

 

Bebe Ivan nu a stat singur, în preajma domniei-sale învârtindu-se colegii de la Curierul, care nu au ezitat în aceste împrejurări să guste din preparatele delicioase. Motivul pentru care edilul a venit să gătească într-o redacţie de ziar a constat în invitaţia editorilor de a poza pentru rubrica Politicianul la cratiţă din revista Curier show. Mai multe poze cu Bebe Ivan – bucătar vor apărea în ediţia de mâine a ziarului, dar şi în cea de vinerea următoare a suplimentului, zi în care vor fi prezentate şi reţetele.

570 X 90 CAPRA 3
263 X 587 CUMPANA 1