HerasMed (930 x 122 px)

PIAN

Capodopere ale liedului universal în salonul Conacului Lipatti

Marți, 2 iulie, de la ora 18, se va desfășura ultimul concert din prima parte a festivalului „Serile Lipatti”.

Ediția a II-a le va avea ca protagoniste pe excepționalele soprane Bianca și Stanca Manoleanu, unele dintre cele mai bune voci ale genului de lied. Acompaniate la pian de Remus Manoleanu, cele două soprane vor aduce în fața publicului versiuni interpretative tulburătoare ale unor compoziții de Richard Strauss, Schumann, Brahms, Rachmaninov, Mendelssohn,  Luciano Berio și Haydn.

Soprana Bianca Manoleanu este un interpret care și-a propus și a reușit să promoveze nu numai lied-ul universal, dar în mod special pe cel românesc, atât prin interpretare, cât și prin publicarea a două cărţi pe tema sa predilectă, liedul românesc: „Direcţii poetice în creaţia românească de lied a secolului XX” şi „Călătorie în lumea poetică a liedului românesc contemporan”. Colaborează cu orchestrele filarmonicilor din Bucureşti şi din ţară, susţine numeroase concerte vocal-simfonice în compania unor prestigioase formaţii în Ungaria, Germania, Franţa, Italia și Japonia. O regăsim alături de pianistul Remus Manoleanu în recitaluri de lied în țară și în străinătate, dar și ca solistă a ansamblului Romanian Baroque Orchestra, într-un lung turneu de concerte la Londra, Paris, Bruxelles, Luxemburg și Amsterdam.

Stanca Manoleanu urmează masteratul în arta vocală și a debutat de curând la Opera Română în rolul Donnei Anna din „Don Giovanni”. Pentru această specializare, ea a urmat cursul de măiestrie la Accademia Musicale Chigiana din Siena şi la Academia Mozarteum din Salzburg. A obţinut pe parcursul evoluţiei sale muzicale numeroase premii, atât ca pianistă, cât și ca soprană, cel mai recent fiind Marele premiu „Ionel Perlea” ex-aequo acordat în cadrul ediţiei a XXII-a a Festivalului şi Concursului Naţional de Interpretare a Lied-ului „Ionel Perlea”.

Pianistul Remus Manoleanu are dubla calitate de pianist solist și de pianist acompaniator în duo-ul Bianca și Remus Manoleanu. Ca solist a participat la numeroase festivaluri, ca cele de la Basel, Oldenburg, Berlin, Sao Paulo, Londra, Dublin, etc., concertând curent în România şi în străinătate. A jucat în „Hamlet”, la Teatrul Municipal „Lucia Sturza Bulandra”, în regia lui Alex. Tocilescu, având rolul de comentator pianistic al personajului principal.

Melomanii sunt așteptați marți, 2 iulie, în parcarea Consiliului Județean Argeș, la ora 17:15, pentru a fi conduți către seara muzicală de la Conacul Lipatti. Consiliul Județean Argeș asigură transportul gratuit al publicului la locul evenimentului, punând la dispoziție un autocar. Intrarea la eveniment este, de asemenea, gratuită.

Festivalul „Serile Lipatti” este un eveniment organizat de Asociația Art à la carte, care se desfășoară sub egida marii valori culturale Dinu Lipatti, reintegrat și conștientizat în viața culturală argeșeană. Evenimentul, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi cofinanţat de Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Argeş și Primăria Leordeni, are ca parteneri Muzeul Județean Argeș, Filarmonica din Pitești, Filarmonica George Enescu, Societatea Română de Radiodifuziune-Serviciul Patrimoniu și Centrul Cultural Pitești.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA