- Publicat de: admin
- 22-01-2011, ora 9:53
- Muzică
Spectacole de exceptie la Filarmonica
Filarmonica Pitesti il are ca invitat pe maestrul violonist Florin Paul, stabilit din 1982 in Germania, in prezent prim-concertmaestru al Orchestrei Radio din Hamburg.
Astfel, marti, 25 ianuarie 2011, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Pitesti, Florin Paul va sustine un recital intitulat Paralela J.S. Bach – E. Ysaye. In program: J.S. Bach – Partita a -II-a in re minor, Eugene Ysaye – Sonata a-III-a- Ballade in re minor, J.S. Bach – Partita a -III-a in Mi Major, E. Ysaye – Sonata a-II-a in la minor si E. Ysaye – Sonata a VI-a op. 27.
Cu acest prilej, va fi lansat ultimul C.D. al lui Florin Paul – ,,Eugene Ysaye – Six Sonates, op. 27, pour violon seul’’, prezentat de către violonista Marieta Baciu, fost director general al Filarmonicii de Stat Botosani (1997-2000), fondatoare a orchestrei de cameră ,,Enescu’’.
Joi, 27 ianuarie 2011, tot de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Pitesti, Filarmonica Pitesti organizează primul concert simfonic extraordinar din acest an. Orchestra simfonică, dirijorul Alexandru Ganea si solistul Florin Paul vor sustine următorul program: C. Saint-Saëns – Concertul nr. 3 pentru vioară si orchestră in si minor op. 61, M. Ravel – Ma Mér si Cl. Debussy – Nocturnes (nr. 1 si nr.2).