263 x 587 eurial

SPECTACULOS LA FILARMONICĂ: POP CLASIC, DANS DE SOCIETATE ȘI JOC DE LUMINI

Filarmonica Piteşti organizează, joi, 20 noiembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, într-un concept nou, cu dans, muzică şi lumini, concertul This is my song, susţinut de orchestra de cameră a instituţiei, dirijată de Mădălin Sandu. Solişti vor fi Mădălin Sandu la vioară și Gina Sandu la nai.

În program: pagini muzicale celebre compuse de Ceaikovski, Piazzolla, Mancini, Veneziano, Charlie Chaplin, M. Jackson, R. Clayderman și Vangelis. Aranjamentele muzicale sunt semnate de Mădălin Sandu, concertmaestru al Filarmonicii Piteşti. Trupa de dans de societate Scená va acompania momentele de pop clasic precum Baladă pentru Adelina (Richard Clayderman), Thriller (Michael Jackson), Conquest of Paradise (Vangelis), My way (Frank Sinatra), This is my song (Charlie Chaplin), Lonely Shepperd (James Last) sau The time of my life (coloana sonoră din filmul Dirty Dancing).

IMM 930×122
555×222  MAIA

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică, Mădălin Sandu este nu doar un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, debutul său dirijoral având loc în aprilie anul acesta. Este solist concertist și concertmaestru al Filarmonicii Piteşti, cu numeroase recitaluri şi concerte susţinute pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Ungaria şi Republica Moldova.

Cadru didactic la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Piteşti, naista Gina Sandu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Are în palmares numeroase premii, obţinute atât ca dascăl, cu elevii, cât şi ca solistă. A susţinut concerte în Olanda, Spania, Anglia, Turcia, Franţa, Germania, Israel, SUA, Italia, Elveţia și Belgia. A mai concertat la Filarmonica Piteşti, ca solistă, alături de orchestra simfonică. Gina Sandu şi-a finalizat studiile doctorale la aceeaşi universitate la care a învăţat tainele naiului.

570×90 LA COCOS
263×587.jpg La COCOS