HerasMed (930 x 122 px)

alexandru anastasiu

SUPER ARTIST LA FESTIVAL ÎN PITEȘTI

Filarmonica municipiului organizează în perioada 24-26 mai 2016 prima ediţie a Festivalului de percuţie de la Piteşti. Vor fi trei spectacole, în trei zile consecutive. Toate vor începe la ora 19 și se vor desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Citiți și: Pitești. Se întrerupe curentul electric! Iată zonele afectate

Marţi, 24 mai, vor evolua ansamblurile de percuţie de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti (solişti: Teodora Pahonţu, Georgiana Ghiţă, Mălina Buşu – pregătite de prof. Constanţa-Antonia Filip) şi de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti (solişti: Ecaterina Felea, Sara Merişca, Horia Stanciu şi Sebastian Bratu – clasa prof. Teodora Nistoroiu). Acompaniator, la pian, va fi Cristiana Manu. În program, lucrări de Isac Albeniz, A. Gomez, N. Rosauro, K. Abe și L. Albert.

De asemenea, percuţioniştii Irina Rădulescu, Alexandru Badea, Alexandru Stroe şi Alexandru Matei, membrii ansamblului de percuţie GAME, vor aduce în faţa publicului lucrări ale lui J. N. Zivkovic, G. Berlioz, M. Glentworth, S. Fink și N. Martynciow. Spectacolul este programat pentru miercuri, 25 mai.

Citiți și: Urmează o serie de evenimente memorabile la Pitești!

Festivalul de percuţie se va încheia joi, 26 mai, cu un concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii Piteşti. Dirijor va fi Mircea Pădurariu, iar solist, la vibrafon, Alexandru Anastasiu. Soliști percuţie: Paul Luculescu, Irina Rădulescu, Constanţa Filip, Gabriel Barani şi Mihai Rotariu.

Dirijorul Mircea Pădurariu a absolvit Liceul „Carmen Sylva” din Ploieşti şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În prezent este masterand la aceeaşi universitate de prestigiu. Se află la prima lui colaborare cu Filarmonica Piteşti. Percuţionistul Alexandru Anastasiu (foto) este unul dintre cei mai valoroşi instrumentişti ai generaţiei sale, activând în orchestre simfonice și grupuri de muzică de cameră, dar şi ca solist. Dintre premiile câştigate, cel mai important este bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. Este şi iniţiatorul şi organizatorul primului festival internaţional de vibrafon din lume (Bucureşti, 2012). (Foto Alexandru Anastasiu: teenpress.ro)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
HerasMed (570 x 90 px)