New Profesional Consult 930 x 122

Pitesti

SURORILE GHIȚĂ VOR SĂ SE LANSEZE ÎN INDUSTRIA MUZICALĂ

Vă mai aduceţi aminte de Cristina Ghiţă, frumoasa studentă în vârstă de 23 de ani de la Drept care a câştigat titlul de Miss boboc Universitatea Piteşti și care cântă la vioară?

Citiți și: Pitești. Urgență maximă, lângă Dedeman: Au intrat cu scara pe balcon!

Cristina, sora ei și un coleg alcătuiau trupa Star. Vestea este că formația nu mai există. ,,Trupa Star s-a desfiinţat. În prezent cânt alături de sora mea, Daniela Ghiţă. Probabil vom aborda mai mult genul comercial. Renunţăm la cântatul la nunţi. Urmează nişte colaborări, iar cu puţin noroc poate chiar vom merge mai sus, adică să facem un duet cu care să ne lansăm în industria muzicală‘’, anunță Cristina.

Cele două surori au deja programate pentru acest an concerte în două țări străine: la vară vor cânta în Bulgaria, iar iarna viitoare, în Dubai. (Foto: Facebook Kristina Ghiţă)

Citiți și: Pitești. Incredibil: Alt accident grav, în Centru, acum!

Eurial 555 x222
eurial 570×90