Adio diete! S-a descoperit „comutatorul” care oprește foamea
O descoperire revoluționară ar putea schimba radical tratamentele împotriva obezității.
O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a identificat rolul unei proteine mici, denumită MRAP2, care acţionează ca un „ghid” pentru receptorul MC4R – un element-cheie în reglarea apetitului.
Această proteină ajută receptorul să ajungă la suprafaţa celulelor, unde transmite semnale mai puternice către creier că organismul este sătul.
Practic, MRAP2 „îi spune” corpului când să se oprească din mâncat, oferind o nouă cale de combatere a obezităţii, potrivit digi24.ro.
Receptorul MC4R (melanocortin-4) are un rol esenţial în controlul apetitului, iar varianta sa genetică defectuoasă este una dintre cele mai frecvente cauze ereditare ale obezităţii severe.
Adio diete! S-a descoperit „comutatorul” care oprește foamea
În cadrul Centrului de Cercetare Colaborativă 1423 din Germania, specialiștii au analizat structura și funcția receptorului, descoperind cum interacționează cu molecule și medicamente precum setmelanotide, un tratament deja aprobat care reduce senzația de foame la pacienți cu mutații genetice specifice.
„Cunoaşterea structurii tridimensionale a receptorului activ ne-a permis să înţelegem mai bine cum funcţionează mecanismele de control al apetitului”, a explicat dr. Patrick Scheerer, coordonator de proiect la Institutul de Biofizică Medicală al Charité din Berlin.
Cercetătorii au demonstrat, prin microscopie de fluorescenţă avansată, că MRAP2 este esenţială pentru ca receptorul MC4R să ajungă la suprafaţa celulei, unde transmite semnale ce inhibă pofta de mâncare.
Descoperirea deschide calea către noi terapii capabile să imite sau să regleze activitatea acestei proteine, oferind o perspectivă promițătoare pentru tratarea obezităţii și a bolilor metabolice.
„Această colaborare internaţională ne-a adus mai aproape de înţelegerea modului în care creierul controlează foamea”, a subliniat prof. Heike Biebermann, coautor al studiului.
Rezultatele au fost publicate în prestigioasa revistă Nature Communications, de către cercetători de la Charité – Universitätsmedizin Berlin, Universitatea din Leipzig și Universitatea St Andrews.
