Am aşteptat cu nerăbdare singura montare din repertoriul Caragiale care s-a prezentat la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio.

Acesată piesă scurtă a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional Marin Sorescu Craiova. Regia aparţine tinerei Diana Dragoş master în regie de teatru la Cluj anul trecut. Rolurile sunt deţinute de Dan Cornescu – Conu Leonida şi Mirela Cioabă – Efimiţa şi Monica Ardeleanu – Safta. Scenografia propusă este interesantă şi aparţine Adrianei Niculescu. Regizoarea ne propune un cuplu decrepit care face sport la o bicicletă şi se mişcă într-un spaţiu concentraţionar. În rest ceea ce ne propune Diana Dragoş este de un baroc obositor mult prea zgomotos şi obositor. Muzica este ţiuitoare apare şi o voce care recită nişte vrersuri apropape ininteligibile.

Safta este echipată cu nişte coarne ca un fel cerb al sfântului Hubertus.

În rest abundă mişcarea scenică unde un grup de tinere şi tineri se agită cam fără rost şi legătură cu piesa poate doar atunci când este nevoie de fundalul sonor al Lăsatei Secului.

Toate aceste invenţii scenice îneacă rostirea textului. Căci acesta este esenţial în Conu Leonida … este atât de contemporanele trimiteri la realităţile de azi. Papa este iezuit, reacţiunea reacţionează şi noi….dormim. Cât de bună este republica şi cum se face revoluţie cu aprobare de la poliţie. Mărturisesc faptul că n-am auzit de refugiul republican de la Ploieşti a lui Leonida în această punere în scenă. Formidabilele sunt însă obligaţiile statului: să nu se mai plătească biruri, toată lumea să primească leafă. Leafă, leafă dar pensialui conu Leonida rămâne valabilă că-i pe lege a veche!!!!

În piesă trăim în plină suprarealitate contemporană parcă auzi anumiţi lideri sindicală clamând legea a veche.

Regizoarea a ratat toate aceste calităţi ale piese caragialiene.