930 x122 grota rece

Alcatraz

Cele mai bune seriale din 2012

Serialele au captat şi vor capta mereu atenţia publicului, mai ales în condiţiile în care televiziunea a devenit principala „distracţie” a multora dintre cetăţeni. Chiar dacă cele mai multe seriale îşi fac apariţia la începutul toamnei, există deja informaţii despre numeroase filme seriale care vor apărea anul viitor, iar unele dintre acestea vor debuta chiar în lunile de iarnă sau de primăvară ale lui 2012. În cele ce urmează veţi putea afla care sunt cele mai interesante titluri aşteptate în 2012.

 

Alcatraz; Gen: Thriller, Acţiune, SF
Serialul Alcatraz pleacă de la premisa că celebra închisoare americană omonimă închisă în 1963 a stat la baza unui proiect secret prin care deţinuţii de acolo au fost supuşi unor experimente confidenţiale. Unul dintre deţinuţi este Jack Sylvane, considerat mort cu câţiva zeci de ani în urmă, care îşi face surprinzător apariţia în San Francisco şi arată exact ca în anii ‘60, fără să resimtă efectele îmbătrânirii.

Apartment 23; Gen: Comedie
ABC propune anul viitor o comedie în care rolul principal este deţinut de Dreama Walker, care o interpretează pe June. Aceasta ajunge în Manhattan pentru a-şi dezvolta cariera, însă trebuie să facă faţă numeroaselor piedici puse la cale de colega ei de cameră Chloe şi prietenul acesteia, James Van Der Beek. Astfel, June realizează rapid că trebuie să-şi folosească toate resursele pentru a putea supravieţui în jungla corporatistă din inima New York-ului.

Awake; Gen: Dramă, SF
Noţiunea de dublă-personalitate capăta un nou sens în Awake. În urma unui accident auto, detectivul Michael Britten realizează că trăieşte în două lumi paralele complet distincte, însă decide să facă tot posibilul să aibă o viaţă normală în fiecare dintre cele două lumi, atât pentru familia sa, cât şi pentru cariera sa de detectiv. Uşor de intuit că apar numeroase confuzii cărora Britten trebuie să le facă faţă pe parcursul serialului.

Best Friends Forever; Gen: Comedie
În ceea ce pare a fi o replică la popularul serial Friends, Best Friends Forever propune să relateze povestea lui Lennon, o tânără care trebuie să găsească timpul şi metodele potrivite pentru a o păstra aproape pe cea mai bună prietenă a ei fără să-şi deterioreze relaţia cu prietenul ei. Se anunţă o comedie uşoară, rămâne de văzut cât de bune vor fi poantele.

Magic City; Gen: Dramă
A trecut ceva timp de la ultimul film serial cu şi despre mafioţi, motiv pentru care aşteptările pentru Magic City sunt mari. Serialul relatează modul în care un grup mafiot a creat primul hotel de renume din Miami dotat cu cazino, evident prin influenţarea politicienilor, iar dintr-un astfel de scenariu nu pot lipsi femeile frumoase.

The Finder; Gen: Acţiune, Dramă, Aventură
În urma unui accident, veteranul de război Walter Sherman capătă abilitaţi mai puţin obişnuite, pe care ajunge să le folosească pentru a ajuta alte persoane să găsească ceea ce au pierdut. În misiunile sale, el se bazează inclusiv pe abilităţile dobândite în cariera de militar. The Finder este un spin-off al serialului Bones.

The Firm; Gen: Dramă
Acţiunea se petrece la 10 ani după evenimentele din filmul cu acelaşi nume, iar avocatul Mitchell McDeere şi familia sa continuă să fie în pericol după ce acesta a demascat afacerile mafiei din Chicago. Chiar dacă a fost inclus într-un program pentru protecţia martorilor, McDeere trebuie să-şi protejeze în continuare familia de cei care caută să se răzbune pentru dezvăluirile sale.

Sursa: Giz.ro

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3