Kaia 930 x 120

nea marin

DOI TINERI CU DIZABILITĂȚI DIN PITEŞTI, NUNTĂ LA ,,POFTIŢI DE VĂ IUBIŢI’’

Cea de-a doua ediţie a emisiunii „Poftiţi de vă iubiţi”, difuzată de Antena 1, i-a adus în Piteşti pe CRBL (originar din Pitești), Diana Munteanu, Rona Hartner, Speak şi pe formidabilul Nea Marin, șeful „găștii”.

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

Echipa a avut de organizat în doar patru zile nunta a doi tineri minunaţi, fiecare în vârstă de 29 de ani, care locuiesc în Piteşti, Cosmin şi Elena Niculcea, pe care viaţa i-a pus greu la încercare.

În copilărie, pentru că nu își învățase lecția, Cosmin a fost lovit cu capul de perete de învăţătoarea sa, o femeie cunoscută pentru consumul excesiv de alcool. De atunci a făcut trei operaţii pe creier, iar mai apoi s-a ales cu o semipareză. Pe de altă parte, la ceva timp după naştere medicii au descoperit că Elena are parapareză spastică.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu opt ani, cu prilejul unei adunări a asociaţiei pentru copii şi tineri cu dizabilităţi fizice din care ambii fac parte. Ea este din Giurgiu. Prin urmare, vreme de cinci ani Cosmin și Elena şi-au trăit frumoasa povestea de dragoste la distanţă unul față de celălalt, timp în care el a mers să o viziteze cât de des a avut posibilitatea. Ulterior s-au mutat împreună în Piteşti.

S-au cununat civil anul acesta, pe data de 21 mai, chiar de ziua onomastică a Elenei. Situaţia financiară nu le-a permis, însă, să facă nunta. Din fericire, inimoasa echipă a inegalabilului Nea Marin le-a venit în ajutor. Le-au găsit nași, rochie de mireasă pentru ea și costum de mire pentru el și urmează o nuntă ca-n povești…

Deznodământul îl veți afla diseară, începând de la ora 20:30, în emisiunea „Poftiți de vă iubiți” de pe Antena 1. (Foto: Facebook Poftiţi de vă iubiţi și captură video Antena 1)

555 X 222 CAPRA
570 X 90 CAPRA 3