Așa cum v-am informat, părintele Ciprian Necula, preot slujitor la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Bădești, a trecut la cele veșnice.
Vă reamintim că, potrivit unor surse, părintele Ciprian Necula ar fi suferit un infarct în cursul serii trecute, la vârsta de doar 48 de ani.
Detalii, [AICI].
În semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Am aflat cu întristare despre trecerea neașteptată din această viață a Preotului Necula Petre Ciprian, de la Parohia Bădești, protopieria Mioveni și Inspector Media în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în seara zilei de 14 octombrie 2025.
Condoleanțele noastre se îndreaptă către familia Părintelui Necula Petre Ciprian, transmițându-i gândul nostru părintesc de mângâiere, compasiune și întărire în fața unei suferințe atât de grele și ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască har și putere ca să biruiască durerea copleșitoare de acum.
Calinic, oficial, cu privire la preotul mort prematur
În aceste momente de vremelnică despărțire de părintele Necula Petre Ciprian (…), suntem alături de cei cunoscuți și apropiați ai părintelui, precum și de întreaga comunitate a credincioșilor din Parohia Bădești.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru întărirea și mângâierea lor. Iar pentru sufletul Părintelui Necula Petre Ciprian, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce prin Înviere a biruit moartea, să-l așeze în ceata sfinților Săi slujitori, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.”
Mulți îl vor păstra în amintire așa cum apărea adesea la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, surprinzând cu discreție și bucurie evenimentele importante din viața bisericii și a comunității.
A plecat dintre noi un om al credinței și al faptelor frumoase, dar rămâne vie amintirea sa și exemplul unei vieți trăite în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor, se arată în mesajul postat de publicația Ziarul Actualitatea Argeșeană.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)











