- Publicat de: Alex Ivan
- 7-12-2021, ora 17:08
- Știri
CEL.ro, o bătaie de joc pentru clienți!
CEL.ro, o bătaie de joc pentru clienți!
Noaptea minții – plasezi o comandă, plătești înainte, dar nu se știe când și dacă vine. Este o întâmplare absurdă, dar cât se poate de reală!
De această situație aberantă s-a lovit și un piteștean, client CEL.ro, atunci când a comandat un produs de pe acest site, extrem de cunoscut pe piața comerțului online.
Ieri (luni), 6 decembrie 2021, clientul în cauza a comandat de pe CEL.ro un produs (suport de televizor – produs vândut pe site-ul CEL.ro de către partenerul – vidaXL.ro ) pentru care a plătit toată suma de bani, cu cardul. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că aceasta era unica metodă de plată disponibilă pe site.
După ce banii au fost virați, clientul a primit din partea magazinului online două email-uri, unul care confirma înregistrarea plății, iar celălalt – un mesaj ”informativ” cât se poate de incert, generat automat, care în fapt nu preciza nimic, nici măcar confirmarea comenzii deja plătite.
Redăm mai jos mesajul integral:
„Acest email este generat automat și nu este confirmarea că produsele sunt pe stoc sau că putem onora cererea dvs. Acest mail este informativ și nu creează obligații contractuale.
Vă rugăm să verificați integritatea produselor în prezența curierului. Nu acceptați produse al căror ambalaj prezintă urme de lovituri. Dacă ați întâmpinat probleme cu finalizarea plății online vă rugăm să dați click AICI. Link-ul este valabil 24h. Dacă doriți anularea cererii puteți da click aici.”
Pentru a scăpa de incertitudinea creată, care persistă de mai bine de 24 de ore, clientul a încercat să ia legătura pe toate căile posibile (de la email, la apeluri telefonice) cu CEL.ro. Parcă pe principiul ”o țeapă n-a omorât pe nimeni”, toți operatorii erau ocupați, iar deznodământul încercării sale s-a finalizat cu apelurile închise în nas după minute de așteptare cu speranța că cineva într-un final o să răspundă! Nicio șansă!
S-a luat legătura și cu platforma de acceptare și procesare a plăților online – PlatiOnline.ro, care l-a trimis pe client în punctul din care a plecat, adică înapoi la reprezentanții CEL.ro, care sunt de negăsit.
Practic, până în acest moment, la mai mult de 24 de ore de la plata în avans a produsului comandat, clientul nu a primit din partea acestui magazin online nicio confirmare/informare a comenzii și nicio reacție la sesizările sale. Ce s-ar putea înțelege de aici?
Omului i s-au luat banii pe produs, dar comanda nu mai vine? Dacă un magazin online mare precum CEL.ro se comportă așa cu oamenii care comandă, ce pretenții pot avea clienții de la magazine online mici?