hevy 263x587px

Clipe de groază în Argeș: acoperiș căzut peste trei oameni, un tânăr de 18 ani resuscitat!

Clipe de groază în Argeș: acoperiș căzut peste trei oameni, un tânăr de 18 ani resuscitat!

Update 2, ora 22:00

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Poliția Argeș transmite:

În seara zilei de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în comuna Hârtiești, trei persoane au fost surprinse sub acoperișul unei clădiri, anexă a unei gospodării, care a căzut.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, care au sprijinit intervenția echipajelor de descarcerare și de asistență medicală.

Din primele cercetări s-a stabilit că trei persoane, dintre care două din respectiva gospodărie, au fost surprinse de colapsarea unei clădiri construită din materiale din lemn, cu destinație de magazie de lucru, având depozitat fân în partea superioară.

Una dintre persoanele în cauză, tânăr de 18 ani, a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului.

Celelalte două persoane, respectiv bărbat de 40 de ani, din Hârtiești, proprietarul gospodăriei, și fiul acestuia, de 17 ani, au suferit leziuni, fiind transportați la spital.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Câmpulung, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmând să fie întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Update 1, ora 20:45

ISU Argeș transmite oficial:

În urma evenimentului au rezultat trei victime de sex masculin:
– o victimă conștientă, plecată cu autoturism civil spre spital, până la sosirea forțelor de intervenție;
– o victimă în SCR, asistată de echipajul SAJ. Persoana a fost extrasă de pompieri;
– o victimă conștientă, acuză dureri la membrele inferioare și superioare și în zona coloanei. Persoana este asistată de paramedicii SMURD.

Știres inițială

Un incident deosebit de grav a avut loc în această seară, în comuna Hârtiești, satul Lucieni, unde acoperișul unei construcții s-a prăbușit, surprinzând trei persoane aflate în zonă.

La fața locului au intervenit rapid pompierii cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, sprijiniți de un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, precum și de o ambulanță SAJ.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Echipele de salvare lucrează pentru degajarea victimelor și acordarea primului ajutor.

În aceste momente, una dintre victime de aproximativ 18 ani este resuscitată.

Starea persoanelor surprinse sub dărâmături nu a fost încă făcută publică.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs prăbușirea acoperișului și dacă imobilul prezenta probleme structurale.

570x90px https://hevy.ro/
263×587-2 Grota Rece