EcoMoto 930×122

activități preventive anticorupție

DGA, activitate de prevenire a corupție la sediul CJ Argeș

„La inițiativa Consiliului Județean Argeș și în baza Protocolului de colaborare încheiat în anul 2021, între MAI – Direcția Generală Anticorupție și Consiliul Județean Argeș, ofițeri din cadrul Serviciul Județean Argeș au desfășurat, în data de 19.05.2022,  o activitate de prevenire anticorupție având ca scop conștientizarea consecințelor faptelor de corupție, formarea unei atitudini anticorupție și a unui comportament responsabil și proactiv de către cetățeni.

La activitatea desfășurată la sediul Consiliului Județean Argeș au participat peste o sută de funcționari ai instituției menționate, iar tematica abordată a vizat aspecte referitoare la activitățile specifice Direcției Generale Anticorupție în domeniul educației pentru promovarea integrității, incompatibilitățile în rândul funcționarilor publici, infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Astfel, subiectele prezentate au urmărit obiectivul general nr. 2 ,,Reducerea impactului corupției asupra cetățenilor”, obiectivul specific nr. 3.2 ,,Extinderea culturii transparenței pentru o guvernare deschisă în administrația publică” și obiectivul specific nr. 4.3 ,,Creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în administrația publică locală”, obiective din cadrul Strategiei Naționale Anticorupție 2021-2025.

De asemenea, au fost aduse în discuție aspecte referitoare la competențele legale ale D.G.A., infracțiuni de corupție prevăzute de Codul Penal și Legea 78/2000, modalități de sesizare a acestora și informarea cu privire la call center-ul anticorupție 0800.806.806, unde cetățenii pot sesiza infracțiunile de corupție de care iau la cunoștință.”, transmite Serviciul Județean Anticorupție Argeș într-un comunicat de presă.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3