Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Mioveni, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, au pus în executare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 25 de ani și pe un bărbat de 26 de ani, ambii din Mioveni.
Primul tânăr este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar cel de-al doilea este condamnat la 6 ani de închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă.
Cei în cauză au fost încarcerați, transmite IPJ Argeș.
Acestea nu au fost singurele mandate puse în executare de polițiștii argeșeni.
Alți doi bărbați din municipiul Pitești, unul în vârstă de 59 de ani, iar celălalt în vârstă de 39 de ani au fost încarcerați.
Primul bărbat este condamnat la 4 ani de închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și favorizarea infractorului, iar cel de-al doilea este condamnat la 3 ani de închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și favorizarea infractorului.
Foto descriptiv: Impactpress




