New Profesional Consult 263×587

Anunț important! Este vorba despre taxe!

Sectorul apicol din România ar putea primi un impuls semnificativ în perioada următoare, odată cu adoptarea a două inițiative legislative aflate în prezent pe circuitul de avizare legislativă.

Primul proiect vizează scutirea de la plata impozitului pe autovehiculele utilizate exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral. Până în prezent, apicultorii beneficiau de această facilitate direct din Codul Fiscal, însă după eliminarea ei, decizia privind scutirea a fost transferată către autoritățile locale.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

Astfel, începând cu acest an, crescătorii de albine pot fi scutiți de plata impozitului pe camioanele apicole doar dacă Consiliul Local al fiecărei localități adoptă o decizie în acest sens.

Anunț important! Este vorba despre taxe!

Noua inițiativă legislativă ar urma să restituie uniformitatea și predictibilitatea pentru apicultori, eliminând dependența de decizia fiecărei autorități locale.

Cel de-al doilea proiect prevede acordarea unui sprijin financiar pentru apicultori, în valoare de 15 euro/familie de albine, până în anul 2028.

Măsura are ca scop sprijinirea dezvoltării sectorului apicol, în contextul provocărilor climatice și economice cu care se confruntă crescătorii de albine.

Dacă ambele inițiative vor fi adoptate, apicultorii români vor beneficia de o susținere financiară directă și de predictibilitate în ceea ce privește impozitele pe mijloacele de transport folosite pentru activitatea apicolă, măsuri menite să consolideze competitivitatea și stabilitatea sectorului în următorii ani, arată agrointel.ro.

Foto: Descriptiv

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
hevy 263x587px