263 X 587 CUMPANA 1

Au scăzut câștigurile salariale ale argeșenilor!

lei-ron-bani

În urmă cu puțin timp, Direcția Județeană de Statistică a dat publicității informații despre câștigurile salariale medii în Argeș în septembrie, cea mai recentă lună în privința căreia există date centralizate referitoare la subiect.

Potrivit statisticienilor, câștigul salarial mediu brut în Argeș s-a ridicat în luna septembrie la 2.141 de lei, iar netul, la 1.548 de lei. Ambele valori sunt mai mici decât cele înregistrate în august: cu 1, 7% în valoare brută și cu 1, 5% (un minus de 23 de lei) în valoare netă. Cauzele scăderii? Producție mai proastă, încasări mai reduse sau acordarea în august, spre deosebire de septembrie, de prime ori tichete cadou.  Însă comparativ cu septembrie anul trecut valorile sunt mai mari: cu 2% brutul și cu 2, 2% (un plus de 33 de lei) netul.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

Pe sectoare economice, în luna septembrie situația a stat astfel: industrie și construcții – 2.469 de lei brutul și 1.783 de lei netul, agricultură, silvicultură și pescuit, vânătoare și servicii anexe – 1.728 de lei brutul și 1.268 de lei netul, servicii – 1.715 lei brutul și 1.242 de lei netul.

Statisticienii precizează că în continuare câștigurile salariale medii din Argeș se situează sub media națională, atât în valoare brută (mai mici cu 3, 7%), cât și netă (mai mici cu 3, 8%).

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587-2 Grota Rece