263×587 MAIA

Consiliul Concurenţei, cu ochii pe Oltchim

oltchim

Conform conducerii Consiliului Concurenţei, priorităţile în domeniul ajutorului de stat fac referire în acest an în principal la continuarea colaborării cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială în vederea asigurării respectării legislaţiei în domeniu, în cadrul procesului de restructurare şi privatizare a unor companii de stat cum sunt Poşta Română, CFR Marfă sau Oltchim.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Comisia Europeană a emis şase decizii privind măsuri de ajutor de stat notificate de România în cazuri precum Oltchim, unde a fost aprobată conversia în acţiuni a datoriei faţă de autorităţile publice, datorie în valoare de 538 de milioane de lei, şi acordarea unei garanţii de stat care acoperă 80% dintr-un împrumut comercial în valoare de 424 de milioane de euro.

Consiliul Concurenţei monitorizează atent evoluţia situaţiei de la Oltchim şi implicit pe cea de la petrochimia piteşteană, care este strâns legată de combinatul vâlcean.

Greu de crezut, însă, că autorităţile europene vor mai decide aprobarea vreunui ajutor de stat pentru Oltchim, iar faptul că vor avea loc disponibilizări arată deja că trebuie găsite alte soluţii.

New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece