NOR CURIER 930X122

stroe

Exporturile Dacia sustin industria auto romaneasca

In primele cinci luni ale acestui an exporturile de autovehicule ale Romaniei au inregistrat o crestere de aproape 40%, la 134.000 de unitati, din care 99% reprezinta masini produse de Dacia la Pitesti, iar restul utilitare Ford Transit Connect asamblate la Craiova. Spre comparatie, importurile au inregistrat in acelasi interval o scadere de 36% la aproape 30.000 de unitati, adica pentru fiecare masina importata pe piata locala Dacia a exportat alte cinci.

„Exporturile catre Europa de Vest au reprezentat un «balon de oxigen» pentru Dacia. Daca uzina ar fi produs numai pentru Romania in acest an, fara programul «Rabla» ar fi lucrat numai cinci zile. Cu programul de casare s-ar lucra 15 zile lucratoare, in rest ar fi fost inchisa”, a spus Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, cel care mai detine si functia de presedinte al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM).

In total, exporturile de masini de pe piata locala la nivelul primelor cinci luni ale acestui an au depasit valoarea de 1 miliard de euro, in timp ce importurile se claseaza la aproximativ 360 milioane de euro. In conditiile in care la nivelul anului trecut exporturile Dacia au atins un nivel de peste 10% din totalul exporturilor Romaniei, in 2010 aceasta performanta va fi depasita de catre constructorul autohton potrivit estimarilor vicepresedintelui companiei.

Accelerarea exporturilor Automobile Dacia din 2010 vine pe fondul lansarii modelului Duster, primul SUV din istoria constructorului de la Mioveni. Noua din zece modele Duster produse au fost exportate catre piete din Europa de Vest precum Franta sau Germania.

„Pentru anul acesta tinta Dacia este de a produce peste 300.000 de autovehicule la Mioveni. In ceea ce priveste exporturile este mai greu de estimat. In continuare noi speram la o redresare a pietei locale in a doua jumatate a anului. In conditiile in care vanzarile de masini s-au injumatatit in ultimii doi ani, parcul auto national s-a invechit, iar nevoia de transport a crescut”, a mai spus Stroe.

{loadposition inside}

 

 

 

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3