Donaris 930 x 122

    lisa_drxlmaier

    Greva de avertisment la Lisa pentru contractul colectiv

    Astazi, angajaţii de la Lisa Draxlmaier Piteşti au intrat într-o grevă de avertisment, încercând să obţină astfel atenţia conducerii producătorului de componente pentru Audi.

    Subprefectul Gheorghe Marin susţine că reprezentanţii Prefecturii au purtat discuţii atât cu cei din conducerea societăţii, care au anunţat investiţii de 5 milioane euro în dezvoltarea clădirii şi modernizarea condiţiilor de muncă şi a utilajelor, cât şi a sindicaliştilor, care au menţionat că deşi nu au ajuns la un acord în privinţa contractului colectiv de muncă, sunt dispuşi la negocieri. Din câte se pare, sindicaliştii au solicitat acordarea a 10 salarii compensatorii pentru angajaţii care ar putea fi concediaţi, precum şi semnarea contractului colectiv pentru o perioadă de un an. Conducerea Lisa Draxlmaier a propus o majorare salarială cu aproximativ 3% şi a cerut ca valabilitatea contractului colectiv de muncă să fie pe 3 ani, lucru nedorit de sindicalişti. Subprefectul speră că cele două părţi vor ajunge la o înţelegere. „Noi am stat de vorbă cu ambele părţi, chiar dacă nu ne-am propus să discutăm despre aceste cerinţe. Sindicaliştii ne-au transmis aceste doleanţe şi că sunt dispuşi şi la negocieri. Eu nu pot decât să sper că cele două părţi se vor înţelege pentru că nu putem interveni noi pe detalii tehnice, evident”, a precizat prefectul Cristian Soare. „Acolo lucrează 3500 de oameni, investitorul este serios, iar produsele de la Piteşti sunt cele mai apreciate la export”, a completat subprefectul Gheorghe Marin.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3