EcoMoto 930×122

daniel-constantin3

Mai mulţi bani pentru tinerii fermieri

Piteşteanul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat astăzi că sprijinul acordat fermierilor tineri pentru instalarea la ţară ar putea creşte de la 40.000 de euro la 70.000 de euro. De asemenea, ministrul Agriculturii a menţionat că subvenţia pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani.

Afirmaţiile au fost făcute la o conferinţă Mediafax pe probleme de agricultură.

„Vrem ca în viitoarea programare financiară să mărim acest sprijin (n.r. pentru tineri) de la 40.000 de euro la 70.000 de euro şi să mărim alocarea financiară astfel încât cât mai mulţi fermieri tineri să se instaleze în mediul rural. Dacă până acum nu exista o diferenţiere între tânărul fermier şi un fermier care primea un sprijin pe suprafaţă de 139 de euro pe hectar, în viitoarea programare fermierul tânăr va primi pentru cinci ani, pentru primele 25 de hectare, o sumă mărită cu 25%. Astfel, acesta va fi stimulat să lucreze şi să aibă un avantaj la începerea activităţii agricole”, a declarat Daniel Constantin.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3