Pitești domină topul național la retail modern! Densitate record în oraș
Municipiul Pitești se află pe primul loc în România în ceea ce privește densitatea spațiilor de retail modern, cu 1.510 metri pătrați la mia de locuitori, conform raportului Cushman & Wakefield Echinox.
Orașul, cu o populație de aproximativ 141.000 de locuitori, beneficiază de un stoc total de 213.300 mp de retail modern, depășind la acest indicator orașe mari precum Constanța, Craiova, Ploiești sau Timișoara.

Peste orașe mai mari ca populație și putere economică
Deși nu este un oraș de prim rang ca mărime, Piteștiul devansează localități cu populații semnificativ mai mari.
De exemplu, Constanța are o densitate de doar 800 mp/1.000 locuitori, iar Craiova, 778 mp/1.000 locuitori.
Pitești domină topul național la retail modern! Densitate record în oraș
Chiar și orașe cu dinamici comerciale intense, precum Cluj-Napoca (522 mp) sau Iași (914 mp), se situează sub nivelul înregistrat în Pitești.

Această performanță vine într-un context în care densitatea medie națională este de doar 248 mp/1.000 locuitori, una dintre cele mai scăzute din Europa.
Retailul modern se dezvoltă accelerat în afara Capitalei
Raportul Cushman & Wakefield mai arată că zona Centru-Vest a țării (Transilvania și Banatul) cumulează o treime din totalul stocului de retail modern din România, depășind chiar și Bucureștiul.
În același timp, orașe secundare, precum Piteștiul, atrag tot mai mult interes din partea marilor dezvoltatori, în contextul unei densități deja ridicate și a salariilor peste media națională (1.124 euro/lună în cazul Piteștiului).
Sursa: retail-fmcg.ro


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)











