New Profesional Consult 930 x 122

    agricultura_01130400

    Să curgă laptele și mierea! Bugetul pentru agricultură, mai mare cu 7%!

    Bugetul alocat de stat pentru agricultură va fi anul viitor cu aproape 7% mai mare faţă de cel din 2013 (va crește de la 5,5 miliarde de lei la 5,88 de miliarde), anunță ministrul Daniel Constantin.

    Potrivit acestuia, proiectul a fost aprobat de Guvern şi se află în dezbaterea comisiilor parlamentare. „Este un buget care reflectă în mare parte formele de sprijin pe care le vom acorda anul viitor. Principala majorare de care beneficiază bugetul este la capitolul cofinanţare, pentru că sperăm să avem două programe de dezvoltare rurală şi avem nevoie de sume pentru cofinanţarea măsurilor”, precizează ministrul.

    Pentru ajutoare de stat care le vor fi acordate producătorilor agricoli în 2014 Ministerul Agriculturii va avea la dispoziție 2,365 de miliarde de lei. „Acţiunile noi pe care le vom sprijini se referă la ajutorul de minimis pentru tancurile de răcire de lapte, plăţile naţionale complementare”, adaugă Daniel Constantin. Anul viitor va fi menţinut ajutorul pentru subvenţia preţului la motorina utilizată în agricultură.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3