- Publicat de: admin
- 17-06-2009, ora 11:47
- Economic
Sandero Stepway- lansat oficial
Incepand din data de 23 iunie 2009, Dacia Sandero Stepway poate fi comandat in toata reteaua Dacia din Romania. Versiunea Stepway a modelului Sandero este disponibila in doua variante de motorizare, pe benzina, 1.6 MPI 90 CP, la un pret de 9 200 euro, respectiv, pe motorina, 1.5 dCi 70 CP, la un pret de 10 400 euro. Aerul conditionat este oferit gratuit in cadrul campaniei promotionale Clima Plus. La fel ca toate vehiculele din gama Dacia disponibile in Europa, Dacia Sandero Stepway beneficiaza de o garantie de 3 ani sau de 100 000 km. Noul model construit pe platforma Logan nu este unul de teren, dar, cel putin, lasa impresia aceasta si aduce o noua fata pentru Sandero.
Afisand un design robust, Dacia Sandero Stepway se adreseaza cu precadere clientilor tineri, aflati in cautarea unui vehicul accesibil ca pret si cu personalitate puternica. Garda la sol inaltata, barele de protectie cu ornamente cromate, barele de pavilion longitudinale si ornamentul cromat al esapamentului sunt tot atatea elemente specifice noului vehicul Dacia. Trei culori metalizate sunt disponibile in serie: Gris Platine, Gris Comète si Rosu de Foc.
Dacia Sandero Stepway preia atu-urile care au asigurat succesul modelului de baza: un raport pret/spatiu interior de neegalat (astfel incat 5 adulti pot calatori in conditii confortabile, beneficiind in plus de un portbagaj cu volum de incarcare de 320 l), la care se adauga o fiabilitate ireprosabila si recunoscuta.
Dacia Sandero Stepway este un vehicul ale carui trasaturi dinamice il recomanda pentru aventura. Garda la sol a fost inaltata cu 20 mm fata de berlina Sandero, barele de protectie fata si spate au ornamente cu aspect de crom satinat, iar proiectoarele de ceata si barele de pavilion longitudinale (negre si crom satinat) fac din Dacia Sandero Stepway un vehicul adaptat oricarui tip de drum.
Modelul vine cu masca faruri de culoare neagra, bandou superior cromat al calandrului, jante de aluminiu de 15’’, retrovizoare exterioare, manere interioare de portiere si baghete laterale cu aspect de crom satinat, ornamentul cromat al esapamentului. La interior, tapiteria neagra, cusaturile albe si diferitele elemente de culoare gri, cum sunt fatada consolei centrale, conturul aeratoarelor, ornamentul din centrul volanului si manerele interioare creeaza o atmosfera eleganta si dinamica in acelasi timp. Inscriptia „Stepway” este prezenta pe portierele si pragurile fata, in timp ce un stripping decorativ este disponibil, ca accesoriu, pentru aripile din spate.
Pe langa designul robust, Dacia Sandero Stepway detine atu-urile care au asigurat succesul modelului de baza, Sandero: spatiu interior, siguranta, fiabilitate si un raport pret/prestatii imbatabil.
Sandero Stepway este un vehicul foarte spatios, la bordul sau putand calatori in conditii confortabile 5 adulti de talie inalta. Acest spatiu interior generos este insotit de un volum de incarcare de 320 l (care poate ajunge pana la 1200 l daca bancheta din spate este rabatata).
Echipamentele de siguranta prezente pe Dacia Sandero Stepway includ sistemul ABS Bosch 8.1 cu repartitor electronic de franare (EBV), asistenta la franarea de urgenta (AFU) si doua airbag-uri, pentru sofer si pentru pasagerul din dreapta.
Trei culori metalizate sunt disponibile in serie: Gris Platine, Gris Comète si Rosu de Foc.
Pozitia la volan, usor ridicata, permite o buna manevrare a vehiculului. Cele doua versiuni de motorizare – benzina 1.6 litri 90 CP si diesel dCi 70 CP – si-au confirmat deja potentialul pe alte vehicule din gama. Consumul afisat in ciclu mixt este de 7,6l/100 km (pentru versiunea pe benzina) si, respectiv, de 5,3l/100 km (pentru versiunea diesel). in cazul acestei ultime versiuni, emisiile de CO2 nu depasesc 140g/km, astfel incat Dacia Sandero Stepway dCi afiseaza semnatura Dacia eco².
Dacia Sandero Stepway a fost lansata simultan, la Salonul Auto de la Barcelona si la Atelierul Renault de la Paris, la inceputul lunii mai. Stepway vine sa consolideze succesul modelului Sandero, care a fost comercializat pana in prezent in peste 91 000 de exemplare pe pietele din Europa si Maghreb.