pizzeria sapori  930 122

Arges

oltchim

Următorul target pentru Oltchim: trecerea pe profit

Andrei Gerea, ministrul Economiei, a fost astăzi la Oltchim, în Vâlcea. Ministrul s-a întâlnit cu managementul companiei, administratorii judiciari, administratorul special, cu liderii sindicali și reprezentanți ai administrației județene din Vâlcea și Argeș.

Citiți și: Exclusiv/Surse: Avem numele viitorului prefect al județului Argeș

Din partea Argeșului, județ interesat în privatizarea la pachet a Oltchimului cu Arpechim Pitești, au participat prefectul Cristian Soare și Constantin Polexe, vicepreședinte al Consiliului Județean. Vâlcea a fost reprezentată de președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea.

Gerea i-a informat pe cei prezenți despre discuțiile din ultima vreme pe care le-a avut cu oficiali din Austria, Germania, China și Azerbaidjan pe tema privatizării combinatului. Pe de altă parte, ministrul Economiei a anunțat că planul de reorganizare a Oltchimului va fi gata până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor. La rândul ei, conducerea de la Oltchim a informat că unitatea a ajuns la o capacitate de producție în funcțiune de 24%, reușindu-se astfel contractarea producției pentru tot anul 2014. Targetul este acum ca Oltchim să urce la 37% capacitatea de producție în funcțiune. Este procentul care i-ar asigura combinatului profitabilitatea. În plus, se dorește ca într-un timp scurt să fie repusă în funcțiune încă o unitate de producție.

Citiți și: Călătoria se schimbă: Autobuze în loc de trenuri între Golești și Pitești!

Administratorii judiciari au anunțat că selecția potențialilor investitori interesați să cumpere Oltchimul va fi făcută până la jumătatea lunii februarie a anului viitor.

555×222  MAIA
eurial 570×90