EcoMoto 930×122

VARUJAN_VOSGANIAN_IN_PITESTI

Vosganian: „Există oferte de privatizare pentru Oltchim”. Să-l credem?

La începutul ședinței de Guvern de astăzi, pe fondul continuării protestelor de stradă în Râmnicu Vâlcea și Pitești, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunțat că există mai multe oferte pentru privatizarea Oltchimului.

„Vă informez, în premieră absolută, că există un număr important de oferte serioase din partea unor mari companii din domeniul industriei chimice şi care şi-au manifestat în scris intenţia de a participa la privatizarea Oltchim”, a spus ministrul. Varujan Vosganian a adăugat că săptămâna viitoare va începe discuțiile cu posibilii investitori, discuții care nu vor fi, însă, publice. Ministrul nu a deconspirat numele investitorilor invocați. „Cu orice fel de mare investitor serios puteţi discuta cu el şi eu îl voi primi. Atenţie la escroci! Au mai fost nişte escroci care reprezentau pe nu ştiu cine şi care aveau banii pe nu ştiu unde şi aţi văzut ce s-a întâmplat anul trecut!”, a replicat primul-ministru, Victor Ponta.

Nimeni nu mai crede, însă, în vorbele guvernanților. Recent, Varujan Vosganian și Victor Ponta au dat declarații total contradictorii asupra acestui subiect. După ce la începutul lunii martie Vosganian a anunțat că Guvernul are deja câteva oferte pentru privatizarea combinatului din Râmnicu Vâlcea, la sfârșitul aceleiași luni Ponta declara că nu există niciun investitor interesat să cumpere Oltchim.

Promisiunea guvernanților către autoritățile din Argeș este ca Oltchim să fie privatizat la pachet cu petrochimia Arpechim Pitești. Cine mai crede, însă, în promisiunile unor guvernanți care se contrazic de la o zi la alta?

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90