- Publicat de: ePitești
- 12-12-2024, ora 17:17
- Știri, Știri
Eurial Invest livrează peste 500 de mașini pentru Cris-Tim
Eurial Invest livrează peste 500 de mașini pentru Cris-Tim
Citiți și: Eurial Invest, campion al excelenței în comerțul auto din Argeș!Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS și Opel, marchează o tranzacție importantă prin semnarea unui parteneriat cu grupul Cris-Tim.
Cris-Tim este unul dintre cei mai mari jucători din industria agribusiness din România.
Citiți și: Eurial Invest Pitești își extinde portofoliul de mărci comercializateÎn cadrul acestui acord, peste 500 de mașini, inclusiv autoturisme și vehicule utilitare, vor fi livrate pentru a moderniza flota companiei.
Înnoire sustenabilă și eficiență operațională
Procesul de livrare a vehiculelor a început deja în această lună și se va desfășura progresiv până la sfârșitul anului viitor.
Alegerea vehiculelor reflectă angajamentul Cris-Tim față de sustenabilitate și performanță.
„Am optat pentru o generație de vehicule cu emisii reduse, pentru a susține atât angajamentul nostru față de protecția mediului, cât și nevoia de a optimiza procesele operaționale. Această decizie nu este doar o investiție în logistică, ci și o expresie a valorilor noastre: calitate, inovație și respect față de resursele pe care le utilizăm”, a declarat Radu Timiș Jr., CEO al Grupului Cris-Tim.
Modele de top alese pentru flota Cris-Tim
Printre modelele selectate se numără Citroën C4, Citroën C5 Aircross, Peugeot 308, DS 7 și DS 4 pentru autoturisme.
Flota utilitară va fi compusă din vehicule precum Peugeot Boxer, Citroën Jumper sau Citroën Spacetourer.
„Prin această flotă mai eficientă și prietenoasă cu mediul, asigurăm o mai bună conectare cu partenerii și clienții noștri, livrând produse care respectă promisiunea noastră – mănânci bine, te simți bine. Schimbarea înseamnă progres, iar această inițiativă susține misiunea noastră de a crește responsabil și de a ne adapta continuu la nevoile unui viitor sustenabil”, a adăugat Radu Timiș Jr.
SUV-ul viitorului la Eurial: Avans leasing incredibil pentru Citroën C5 Aircross
Eurial Invest: calitate și servicii post-vânzare
Pentru Eurial Invest, această tranzacție reprezintă o oportunitate de a-și demonstra competitivitatea pe piața auto.
„Este prima tranzacție semnată de Eurial Invest și Grupul Cris-Tim, ceea ce înseamnă recunoașterea calității și competitivității mărcilor pe care le reprezentăm în România. Pe lângă gama variată de produse, în cadrul acestui contract oferim și servicii post-vânzare și de service”, a declarat Lucian Vișan, CEO Eurial Invest.
Dealer-ul auto deține o rețea extinsă de 7 puncte de vânzare în orașe importante precum București, Pitești, Ploiești, Cluj-Napoca și Brașov.
Perfecțiune pe patru roți. Nou la Eurial: Tehnologie și eleganță la putere maximă
Această tranzacție marchează un pas important în direcția sustenabilității și eficienței operaționale pentru ambele companii, consolidând parteneriatul dintre două branduri de referință din România.
Sursă: zf.ro