930×122 CAPRA 5

SCANDALAGIU

EVACUAT DIN LOCUINŢĂ, S-A ÎNTORS ŞI A SPART UŞA

Un bărbat din comuna argeşeană Săpata a fost reţinut de poliţişti şi urmează să fie prezentat instanţei, ca urmare a încălcării ordinului de protecţie. Individul, pe nume Nicolae Ionuţ B., în vârstă de 41 de ani, fusese evacuat din locuinţa în care stătea cu părinţii săi şi cu soţia, din cauza unui comportament violent manifestat în mod repetat. Mai exact, pe fondul consumului de alcool, obişnuia să adreseze injurii şi să-i ameninţe pe cei trei.

Citiți și: UPDATE : PRECIZĂRI OFICIALE ÎN CAZUL ŞOFERULUI CU SABIE ŞI SUBSTANŢE DUBIOASE ÎN BMW X6

Ulterior, victimele violenţei domestice au depus din nou plângere, afirmând că bărbatul revine la domiciliu, la fel de cherchelit şi pus pe ceartă. Ultima dată, furios, ar fi distrus şi tocul unei uşi.

Urmare a sesizării, oamenii legii au deschis o anchetă, iar ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului l-au reținut pe bărbat. În această fază, este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție, amenințare și distrugere.

„Din cercetări s-a stabilit că, în repetate rânduri, cel în cauză nu ar fi respectat obligațiile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Costești la data de 23.04.2020, ar fi pătruns în locuința din care fusese evacuat temporar și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 m față de tatăl său, mama sa și soția sa, i-ar fi amenințat și ar fi distrus tocul unei uși”, ne-a informat Mădălina Epure, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Argeş.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

(Foto: Descriptiv)

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90