- Publicat de: Ionela Iordachita
- 5-12-2022, ora 13:22
- Știri
Evenimentele lunii decembrie la Centrul Cultural Pitești
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 5 – 9 decembrie 2022, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Citiți și: Surpriza de la Târgul de Crăciun! Toată lumea e așteptată în CentruArmonii Argeșene
Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 5 decembrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Citiți și: Festivalul ZAVAIDOC, ediția a XVII-a: Anunț de ultim moment!Lansarea nr. 15 al revistei online „Limes Transalutanus”, precum și dezbaterea cu tema “Probleme controversate de istorie contemporană”, dublu eveniment coordonat de istoricul prof. Claudiu Dumitrescu, marți, 6 decembrie, de la ora 10.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Să tacă armele, vivat iubirea!
Lectura-spectacol cu tema „Să tacă armele, vivat iubirea!”, în cadrul proiectului sub genericul „Cultura Violenței și Violența Culturii”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-le invitate pe poetele Elena Armenescu și Paula Romanescu, eveniment organizat în parteneriat cu Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, marți, 6 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Diamantul și Diamantul Nordului
Prelegerea cu tema “Diamantul și Diamantul Nordului”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Teme culturale în emoții raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 7 decembrie, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.
“<Trăiască Nația!> Acesta era salutul lui Eminescu. Se răspundea: <Sus cu dânsa!>. Argumentul Poetului: <Suntem români. Și punctum>.
<Diamantul și Diamantul Nordului>. Diamantul atât de strălucitor și de prețios e mai fragil decât poezia, decât arta. Alchimiștii din Evul Mediu spuneau că diamantul <are o natură rece și uscată și că se nutrește cu aer>. <Diamantul Nordului> e o poezie postumă a lui Eminescu.
Poezia se nutrește cu suflet și cu minte. Fiecare are însă istoria lui ca orice lucru cu care se hrănește. Timpul. Așadar: ceva despre istoria trecută a diamantului și despre poezia lui Eminescu adusă în prezent, la vreme de sărbătoare: <Diamantul Nordului>, <Colinde, Colinde>, <Rugăciune>, <Noi doi avem același dascăl>, <Răsai asupra mea>, <Cum negustorii din Constantinopol>”, spune Lucian Costache.
Cum e să scrii versuri în două limbi?
Dialogul cu tema „Cum e să scrii versuri în două limbi?”, în cadrul proiectului sub genericul „Personalități culturale piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, având-o invitată pe poeta Cristina Onofre/Christine Bernadette Rousseau, miercuri, 7 decembrie de la ora 13.00, la Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„De această dată am invitat-o pe poeta Cristina Onofre, mai cunoscută în Franța decât la Pitești. Ce-i drept, acolo, sub pseudonimul Christine Bernadette Rousseau. Cristina a obținut premiul <Poétes sans frontiers> la Paris, pentru cartea <Le poéme dela haute demoiselle> (<Poema ‘naltei domnișoare>).
Alt premiu câștigat este <Prix de la Francophonie> (Paris) desemnat de către Societatea Poeților Francezi pentru proiectul <Mon Général>. A publicat ediția bilingvă (franco-italiană) în Italia (traducerea fiind realizată de profesorul universitar Giovanni Dotoli) intitulată <Autoportrait-Auoritratto>- Schena Editore (sponsorizată de editura respectivă).
Tot ea a câștigat premiul revistei <Art et Poesie> din Franța. În versiune franceză apare, la editurile <7 écrit-edition Paris> și <La Nouvelle Pléiade>, cartea <Les templiers des choses simples>.
Când crezi că știi totul despre poetă, Cristina te invită la un prim vernisaj de pictură, iar a doua zi îți oferă o nouă carte, încă nelansată, de teatru, intitulată <În noaptea aceasta nu e lună. În noaptea aceasta este lună>. Pe scurt, o personalitate extrem de interesantă!”, declară Jean Dumitrașcu.
Rock-ul văzut prin ochii unui prozator. Dumitru Ungureanu
Dezbaterea cu tema „Rock-ul văzut prin ochii unui prozator. Dumitru Ungureanu”, eveniment coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, miercuri, 7 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Dumitru Ungureanu, dincolo de romanele și cărțile lui de proză, este și un foarte bun cunoscător al muzicii rock din toate timpurile, despre care a publicat nu mai puțin de trei cărți. Vă invit să-l cunoaștem pe autor și să ne completăm cunoștințele de rock, spune Jean Dumitrașcu.
Ziua Constituției României
Prelegerea cu tema „Ziua Constituției României. Preeminența Constituției și a Ordinii Constituționale Interne în Epoca Globalizării și Integrării Internaționale”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, joi, 8 decembrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„La Centrul Cultural Pitești, an de an am marcat Ziua Constituției României.
În expunerea noastră ne propunem să argumentăm supremația Legii noastre Fundamentale și a ordinii constituționale interne în raport cu ceea se numește <prioritatea dreptului Uniunii Europene>.
Supremația constituției exprimă poziția supraordonată a legii fundamentale atât în sistemul de drept, cât și în tot sistemul social politic al fiecărei țări.
În legătură cu acest aspect, în literatura de specialitate s-a afirmat că principiul supremației Legii Fundamentale <Poate fi considerat un precept sacru, intangibil (…) ea se află în vârful piramidei tuturor actelor juridice>.
Și nici nu ar fi posibil altfel: Constituția legitimează puterea, convertind voințele individuale sau colective în voințe de stat; ea conferă autoritate guvernanților, îndreptățindu-le deciziile și garantându-le aplicarea; ea determină funcțiile și atribuțiile ce revin autorităților publice, consacrând drepturile și datoriile fundamentale, diriguiește raporturile dintre cetățeni, dintre ei și autoritățile publice; ea indică sensul sau scopul activității statale, adică valorile politice, ideologice și morale sub semnul cărora este organizat și funcționează sistemul politic.
Constituția reprezintă temeiul fundamental și garanția esențială a ordinii de drept; ea este, în cele din urmă, reperul decisiv pentru aprecierea validității tuturor actelor și faptelor juridice”, spune Marius Andreescu.
Decembrie – Sacru și Profan
Dezbaterea cu tema “Decembrie – Sacru și Profan”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Adolescenți și Mentori”, coordonat de criticul literar, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, avându-i invitați pe pr. prof. Cornel Dragoș – preot Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ștefănești, profesor de religie la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, Ștefania Păcioianu, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Zinca Golescu” și pe Daria Iordan, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Zinca Golescu”, eveniment care va avea loc joi, 8 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Oamenii trăiesc sărbătorile de iarnă, împreună și totuși diferit
„Suntem în decembrie!… oamenii trăiesc sărbătorile de iarnă, împreună și totuși diferit! Să ne amintim de ceea ce spunea însă Mircea Eliade – sacrul și profanul nu sunt două lumi diferite, sunt doar <două moduri de a fi în lume, două situații existențiale asumate de către om de-a lungul istoriei sale>.
Cu toții așteptăm sărbătorile, dar numai unii dintre noi simt că în ele se află calea eliberării omului din profan. Alții simt doar bucuria obișnuită, <bucuria lumii vizibile>, sau poate simt că sărbătorile și-au pierdut din sacralitate în contextul contemporan, că ea a fost atenuată în epoca modernă.
Este tot atât de adevărat că acel sentiment de venerație și de reverență față de sacru, asociat în general cu biserica și cu cele sfinte, <nu este un simplu sentiment> și nu poate fi trăit de oricine. Pentru mulți acesta este doar aparent, manifestat ocazional, la marile sărbători religioase, nefiind autentic.
Decembrie aduce tuturor timpul potrivit pentru reflecție, pentru evaluări și, poate, pentru răspunsuri: Cum trebuie să trăim, adulți și adolescenți, și cum trebuie să înțelegem sărbătorile creștine, ca să putem exprima mai bine <dorința noastră de a fi> în lume?”, ne provoacă Magda Grigore.
Triplă lansare de carte
Triplă lansare de carte, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Confluențe literare”, coordonat de poeta, președintele Fundației literare „Liviu Rebreanu”, profesoara de limba și literatura română Allora Albulescu, avându-l invitat pe scriitorul Ion Ladner, joi, 8 decembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Evenimentul editorial, care se va desfășura sub egida Fundației literare <Liviu Rebreanu>, va cuprinde lansarea volumelor <Fântâni de ciocolată> și <Artificii printre lacrimi>, care, împreună cu<Baloane de săpun>, alcătuiesc trilogia <A doua parte din mine>, sub semnătura scriitorului Ion Ladner, informează Allora Albulescu.
„Întâlnire cu scriitoarea Gulsah Elikbank din Turcia”, în cadrul Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, eveniment care se va desfășura vineri, 9 decembrie, de la ora 10.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Clubul <Mona Vâlceanu> prezintă întâlnirea cu scriitoarea Gulsah Elikbank din Turcia și traducătorul Marian Ilie. Va fi prezentat romanul <Mincinoșii și iubiții> și sperăm un dialog între invitata noastră și scriitorii argeșeni. Romanul va fi lansat la Târgul de carte <Gaudeamus> de la București”, spune Mona Vâlceanu.