263×587 MAIA

Facebook și Instagram riscă să fie închise!

Rețelele de socializare Facebook și Instagram riscă să fie închise în Europa, din cauza regulamentelor europene referitoare la protecția datelor cu caracter personal, scrie The Guardian.

Avertismentul a fost făcut de către Meta, compania mamă a celor două rețele.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

Concret, Facebook și Instagram se află sub incidența GDPR în Europa, iar un acord Statele Unite – Uniunea Europeană care ar fi permis transferul transatlantic de date personale a fost anulat în justiție în urmă cu doi ani.

Legile europene pentru protecţia datelor din UE reglementează păstrarea acestora doar sub jurisdicţia blocului comunitar.

Abilitatea rețelelor de a procesa în Statele Unite datele utilizatorilor din diferite ţări este crucială pentru afacere, atât la nivel operaţional, cât şi pentru vânzarea de reclame, o sursă importantă de venit pentru companie, susțin reprezentanții acesteia.

În raportul anual pe care Meta l-a publicat recent a declarat că dacă nu se poate baza pe acorduri pentru a transfera date, atunci „probabil că nu va putea oferi în Europa o serie dintre cele mai importante produse și servicii, inclusiv Facebook și Instagram”.

Foto descriptiv: Fanatik.ro

570×90 LA COCOS
263 x 587 eurial