- Publicat de: ePitești
- 28-04-2022, ora 19:08
- Știri
Fata din Pitești care fusese răpită – a fost găsită!
Minora a fost găsită!
Update, ora 21.21.
În urma cu puțin timp, minora MUSTAȚĂ PETRUȚA fost identificată, în municipiul Pitești. Minora nu a fost victima altei infracțiuni. În aceste condiții, alerta de răpire este ridicată.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs răpirea acesteia, a tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale care se impun.
Vă mulțumim pentru sprijin!
Update, ora 21.10. Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeș – declară:
La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Pitești a fost sesizată cu privire la răpirea unei minore, de 15 ani, MUSTAȚĂ PETRUȚA, din Pitești, județul Argeș.
Din cercetări a reieșit că minora, în timp ce se afla în parcarea blocului S 5, din municipiul Pitești, b-dul Nicolae Bălcescu, a fost luată cu forța de trei persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism, de culoare gri, marca Volkswagen Sharan, cu numărul de înmatriculare AG 16 TEY, după care s-ar fi deplasat în direcția Bascov.
Imediat, autoturismul a fost dat în atenție, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, pentru efectuarea verificărilor.
S-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.
Semnalmente ale minorei: înălțime 1,75 m, 50-60 kg, ochi căprui, fața rotundă, păr brunet, vopsit cu șuvițe blonde, lung până la nivelul șoldurilor.
Vestimentație la momentul dispariției: cămașă albă, fustă neagră, lungă, geacă neagră.
Cei care pot oferi date, care să conducă la depistarea minorei în cauză, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.
Vă reamintim că, în conformitate cu mecanismul Alertă Răpire Copil, partenerii publici şi privaţi s-au angajat să difuzeze mesajul de alertă.
Vă mulțumim pentru sprijin!