930X122 MAIA

nereguli silvice

Firmă din Argeș, amendată drastic pentru nereguli silvice

În ziua de 04 noiembrie a.c, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Argeș, au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor din domeniul deținerii, prelucrării și comercializării de material lemnos, ocazie cu care au verificat o societate comercială cu sediul în comuna Ștefan cel Mare.

Citiți și: Argeș: Nereguli silvice descoperite de jandarmi. Au dat amenzi de 22.000 de lei

În urma verificărilor, s-a constatat că societatea avea diferență între stocul scriptic și cel faptic, în urma controlului fiind identificată în depozit cantitatea de aproape 36 de m.c. cherestea, de esență rășinoase, precum și 19 m.c. lemn rotund de esență gorun. Valoarea acestora este de aproximativ 23.000 de lei pentru materialul lemnos prelucrat, respectiv peste 3.500 de lei pentru materialul lemnos sub formă de lemn rotund.

De asemenea, s-a constatat o diferență în minus de 89 m.c. lăturoaie, cu o valoare de aproape 15.000 de lei.

Citiți și: Firmă din Pietroșani, amendată pentru deținere și transport ilegal de lemne

Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional cu amenzi în valoare totală de 25.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar atât cantitatea de material lemnos identificat cu ocazia controlului, cât și cea rezultată că diferență în minus, în valoare totală de peste 40.000 de lei, a fost confiscată.

Kaia 555×222
570×90 MAIA