HerasMed (930 x 122 px)

accident

Greşeala din trafic care îţi poate aduce dosar penal pe loc!

Greşeala din trafic care îţi poate aduce dosar penal pe loc!

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

O greşeală în trafic se poate termina cu dosar penal. Problema este că foarte mulţi şoferi habar nu au de această regulă de circulație.

Astfel, accidentele de circulație ușoare se pot încheia cu dosare penale.

Citiți și: Accident grav cu motociclist, în Pitești, lângă Capitol, acum!

Dacă se întâmplă să atingi un pieton cu oglinda sau cu aripa mașinii, în niciun caz, nu trebuie să fugi de la locul faptei, arată Soferidinromania.ro.

Orice fel de accident cu victimă, unde intervine salvarea, dar și alte servicii de urgență, implică deschiderea unui dosar penal și pe cale de consecință suspendarea dreptului acelui șofer de a conduce.

Trebuie să știm că în momentul în care accidentăm oricât de ușor o victimă, suntem obligați să oprim și să ne asigurăm că totul este în regulă, să ne asigurăm că victima a fost într-adevăr în afara oricărui pericol și doar în condițiile în care avem această certitudine, că nu există niciun fel de urmă a vătămării corporale, cu acordul victimei putem să plecăm mai departe.

Pentru accidentele grave există o limită a zilelor de spitalizare a victimei de la care șoferul se poate alege cu dosar penal.

Codul Rutier spune că vătămarea corporală a unei persoane pe drumurile publice înseamnă orice faptă care duce la mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale și ar pune în pericol viața victimei ori care ar produce o infirmitate permanentă.

Detalii, AICI – Greşeala din trafic care îţi poate aduce dosar penal pe loc. Mulţi şoferi habar nu au de această regulă

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3