930X122 MAIA

fotbal

Hai, România!

Hai, România!

Citiți și: Dezastru în Liga 2: Echipa, sancționată de FRF, cade pe ultimul loc!

În ziua dedicată unei figuri marcante a fotbalului, Gabi Balint, vă aducem în atenție primul comunicat din acest an, o incursiune captivantă în universul mărturisirilor oferite de celebrul fotbalist în ,,Hai, România! – Povestea Generației de Aur”.

Citiți și: FC Argeș îl dă la o parte, Dinamo profită! Transfer surpriză de ultim moment

Această poveste surprinzătoare și inspirațională aduce în prim-plan amintiri și experiențe inedite ale unei generații de excepție din fotbalul românesc.

Balint, despre emoția meciului decisiv România – Danemarca din 1989 și cele mai importante momente ale carierei sale în filmul Hai, România! – Povestea Generației de Aur”:

„<Nu mă așteptam să joc în acel meci.

Dar a fost meciul care mi-a schimbat destinul>”, rememorează Gavril Pele Balint unul dintre cele mai importante momente ale sale de la Echipa națională, meciul România-Danemarca din 1989, în filmul documentar <Hai, România! – Povestea Generației de Aur>, care se va lansa în cinematografele din toată țara pe 1 martie 2024.

Pentru fostul mare atacant al Stelei, care pe 3 ianuarie împlinește 61 de ani, data de 15 noiembrie 1989 a rămas de referință, nu doar în cariera sa, ci și în istoria fotbalului.

El a reușit să aducă o calificare a Naționalei de fotbal a României la un Campionat Mondial, după o pauză de 20 de ani.

Prin cele două goluri din trei înscrise de Balint în meciul cu Danemarca, România a putut participa la Cupa Mondială Italia 1990.

Cel care a jucat peste 300 de meciuri, a avut 34 de selecții la Echipa națională de fotbal a României cu 14 goluri marcate, a reprezentat naționala la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990, unde a marcat două goluri contra Camerunului și contra Argentinei, își amintește că, înaintea acestui meci decisiv, nu mai dăduse gol la Națională de patru ani și nu jucase deloc în acele preliminarii.

<Atunci când eram la echipa națională, reveneam după mai mult timp, mi-a trecut așa prin cap… Destinul ăsta întotdeauna a fost bun cu mine și au fost niște momente importante în viață. Eu cred mult în destin și nu în sensul că noi ne facem destinul. Ci destinul e făcut pentru fiecare dintre noi, noi doar îl urmăm. Și mă gândeam cum ar fi acum să joc eu un meci de calificare? Acum vine meciul acela pe care îl jucam eu în cameră, când eram mic. Cu mingea făcută din ciorapii mamei…  Și să dau eu gol și să ne calificăm>, își amintește fotbalistul, cu multe emoții. Spunând și că speră ca și actuala generație să mai treacă prin astfel de momente.

Alături de colegii săi va povesti, de asemenea, unde se afla în momentul Revoluției, cum a trăit acele momente și revenirea în țară și ce a însemnat acea perioadă pentru el.

<Hai, România! – Povestea Generației de Aur> se va lansa în cinematografele din toată țara pe 1 martie 2024.

Hai, România!

Și va spune povestea complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000, o perioadă în care Echipa Națională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA și a reușit recordul a trei calificări consecutive la trei campionate mondiale (1990-1994-1998) și două calificări consecutive la două campionate europene de fotbal (1996 și 2000).

În regia lui Claudiu Mitcu, după un scenariu semnat de scriitorul Andrei Crăciun și produs de Headline Management Agency, <Hai, România! – Povestea Generației de Aur> este primul film al acelor vremuri, al <nopților albe> de sărbătoare, care va fi difuzat în premieră pe marele ecran și va putea fi văzut de microbiștii de toate vârstele, în toată țara.

Acesta va celebra în 2024 aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal SUA 1994.

Ulterior, filmul va fi urmat și de un serial cu imagini, subiecte și interviuri extinse, în completare, destinat unei platforme de streaming.

Până la premiera din 1 martie 2024, care va avea loc în același timp, în cinematografele din toată țara, cei interesați pot afla mai multe detalii pe paginile oficiale <Hai, România! – Povestea Generației de Aur> de Facebook și Instagram.

555 X 222 CAPRA
Pizza Sapori Italia 570 90