263 x 587 eurial

Imagini teribile! Un bărbat a fost înjunghiat

Scene șocante! Un bărbat a fost înjunghiat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a început urmărirea penală față de un bărbat pentru tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice.

New Profesional Consult 930 x 122
https://hevy.ro/ 555x222px

La data de 06 octombrie 2022, în jurul orelor 18.30, pe terasa unui local public din comuna Tuzla, județul Constanța, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-ar fi înjunghiat cu lama unui briceag în regiunea abdominală stângă pe numitul M.C., astfel că i-a provocat leziuni corporale grave, vindecabile în 18-20 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin caracterul penetrant al plăgii abdominale, cu consecința producerii de șoc hemoragic și hemoperitoneu.

Viața victimei a fost salvată, întrucât a fost transportată imediat cu ambulanța la spital, unde a fost internată și supusă de urgență intervenției chirurgicale”, se arată în comunicat.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat Tribunalul Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Sursă: realitatea.net

Foto: descriptiv

 

570×90 MAIA
263 x 587 eurial