263 x 587 eurial

Imaginile durerii de la IPJ Dolj: ultim omagiu pentru inspectorul-șef Marius-Daniel Mîrzacu

Imaginile durerii de la IPJ Dolj: ultim omagiu pentru inspectorul-șef Marius-Daniel Mîrzacu

În fața sediului Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, colegi și reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de ordine publică s-au adunat pentru a aduce un ultim omagiu inspectorului-șef Marius-Daniel Mîrzacu, care s-a stins din viață fulgerător, la vârsta de 51 de ani.

Momentul de reculegere a avut loc chiar în fața Inspectoratului, acolo unde a fost organizată o ceremonie solemnă.

IMM 930×122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

La eveniment a fost prezent un preot, care a oficiat o slujbă religioasă, iar în semn de respect, u fost aprinse candele în fața portretului inspectorului-șef, alături de coroane de flori.

,,Inspectoratul de Poliție Județean Dolj deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la vârsta de doar 51 de ani, a inspectorului-șef al IPJ Dolj, domnul comisar-șef de poliție Marius-Daniel Mîrzacu.

Trecerea sa în neființă a reprezentat o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe.

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, am adus un ultim omagiu celui care și-a îndeplinit cu onoare și dăruire atribuțiile de serviciu și a contribuit semnificativ cu profesionalism, responsabilitate și devotament față de misiunea Poliției Române, la îndeplinirea obiectivelor instituționale și la menținerea siguranței publice.

Drum lin spre ceruri, domnule comandant!”, transmite IPJ Dolj.

Imaginile durerii de la IPJ Dolj: ultim omagiu pentru inspectorul-șef Marius-Daniel Mîrzacu

Reamintim, comisarul-șef Marius Mîrzacu a încetat din viață  pe data de 10 ianuarie 2026, după ce a suferit un infarct, chiar în biroul său din cadrul Inspectoratului de Poliție Dolj.

Mai multe detalii puteți (re) citi AICI, AICI și AICI.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

Necropsia efectuată în județul Dolj a confirmat faptul că infarctul a fost cauza morții subite a ofițerului argeșean.

În cursul zilei de ieri, 11 ianuarie 2026,  trupul neînsuflețit al acestuia a fost adus la Ștefănești, pentru ca toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat să își poată lua rămas-bun.

Trupul a fost  depus în capela bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe drumul național DN7, pe partea stângă a sensului de mers Pitești – București, unde sunt așteptați colegi, prieteni și membri ai comunității locale pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Înmormântarea va avea loc marți, 13 ianuarie 2026, tot în localitatea Ștefănești, unde familia, prietenii și colegii îl vor conduce pe ultimul drum.

570 X 90 CAPRA 3
263×587 MAIA