Argeș. Puști de 18 ani băut bine și fără permis la volan!
Un tânăr de 18 ani, din comuna Cicănești, a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal DC 261, între localitățile Corbeni și Albești, deși nu deținea permis de conducere.
Incidentul a avut loc în data de 26 octombrie a.c., când polițiștii au oprit autoturismul pentru control, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că tânărul nu figurează în bazele de date ale Poliției Române ca posesor al unui permis de conducere valabil.
De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, depășind limita legală pentru contravenție și intrând în sfera penală.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei în sânge.
În cauză, au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și conducere sub influența alcoolului, conform prevederilor Codului Penal.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care a fost comisă fapta și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



