Argeș. Trei bărbați reținuți în urma unor acuzații grave
Trei bărbați au fost arestați preventiv în urma unei anchete privind traficul de droguri de mare risc, desfășurată de polițiștii și procurorii DIICOT din Pitești. Cazul are legătură cu moartea unui bărbat de 26 de ani din Mioveni, care ar fi consumat canabinoizi sintetici.
Droguri furnizate inclusiv din penitenciar
Potrivit anchetatorilor, în vara anului 2025, un bărbat de 36 de ani, aflat în penitenciar pentru o altă cauză, i-ar fi pus la dispoziție unui bărbat de 27 de ani o cantitate de ADB-BUTINACA, un canabinoid sintetic, pentru a o vinde mai departe. Banii obținuți ar fi urmat să ajungă la persoana încarcerată.
La 31 octombrie 2025, bărbatul de 27 de ani ar fi vândut o cantitate din substanță unui alt bărbat, de aceeași vârstă, pentru aproximativ 200 de lei.
Un tânăr din Mioveni a murit după consumul de canabinoizi sintetici
În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2025, bărbatul care ar fi cumpărat drogul s-ar fi deplasat la o adresă din Mioveni, unde i-ar fi oferit o parte din substanță unui cunoscut de 26 de ani. Drogul ar fi fost consumat sub forma unei țigarete artizanale.
În dimineața zilei de 1 noiembrie, tânărul a fost găsit decedat. Potrivit examenului necroptic, moartea a fost posibil violentă și s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute, pe fondul unor fenomene tromboembolice pulmonare, posibil favorizate de consumul de canabinoizi sintetici.
Ce au decis judecătorii
Ancheta a fost instrumentată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești.
La 16 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor trei bărbați.
Cercetările continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)








