- Publicat de: ePitești
- 24-05-2016, ora 12:55
- Justiție
DNA MAI DĂ O LOVITURĂ! TĂRICEANU, URMĂRIT PENAL
Președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, este urmărit penal de DNA.
Citiți și: Video de ultim moment de pe șantier! Ce se întâmplă pe DN 73 Pitești-Brașov„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, președinte al Senatului, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată prin comunicatul nr. 654 din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a numitului Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton. Această citare a fost necesară în condițiile în care existau indicii că el ar avea cunoștință despre activitatea infracțională a grupului susmenționat, prin prisma relațiilor de afaceri sau de prietenie avute cu membrii acestui grup.
Citiți și: Un angajat și-a ucis șeful! Motivul este de neimaginatFiind audiat la data de 15 aprilie 2016, în depoziția luată sub jurământ acesta a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr. 654 din 18 mai 2016.
Astfel, suspectul Popescu Tăriceanu Călin a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință de achiziționarea drepturilor succesoarele ale lui Paul de România de către Silberstein Tal, Truică Remus și alții și că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale. De asemenea, acesta a mai declarat că nu are relații apropiate și nu a păstrat legătura cu inculpații Andronic Dan Cătălin și Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic, aflând din presă, ca urmare a comunicatelor DNA, despre acest dosar. A precizat, de asemenea că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România. A mai precizat că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând, totodată, că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.
Aceste declarații sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză (declarații ale martorilor și suspecților și alte mijloace de probă).
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”, a anunțat DNA în urmă cu puțin timp.