Unul dintre cei mai valoroși elevi români la matematică, Emanuel Mazăre, elev al Colegiul Național Alexandru Odobescu, a dat în judecată Ministerul Educației și Cercetării după ce instituția a refuzat să îi acorde bursa de excelență olimpică de gradul I, conform alephnews.ro.
Potrivit sursei citate, tânărul susține că dreptul la bursă a fost câștigat în momentul obținerii rezultatelor internaționale, iar modificările legislative ulterioare nu ar trebui să se aplice retroactiv.
Dublu medaliat cu aur în 2025
Emanuel Mazăre a avut un an excepțional, obținând două medalii de aur la cele mai importante competiții internaționale de matematică.
Mai multe amănunte pe marginea subiectului puteți re(citi) în materialele realizate de ePitești.ro – AICI.
Acesta a făcut parte din echipa României care a câștigat locul I la Olimpiada Balcanică de Matematică de la Sarajevo și a cucerit aurul și la Olimpiada Internațională de Matematică desfășurată în Australia.
Bursa, eliminată prin lege
Potrivit legislației aflate în vigoare în anul școlar 2024-2025, elevii care obțineau medalii la olimpiade internaționale beneficiau de bursă de excelență olimpică în anul școlar următor.
Însă, prin Legea nr. 141/2025, aceste burse au fost eliminate începând cu anul școlar 2025-2026, mai notează sursa citată.
Proces la Tribunalul Argeș
După ce a depus o solicitare oficială către minister și nu a primit răspuns, elevul a decis să se adreseze instanței.
Primul termen al procesului este programat la Tribunalul Argeș, iar cazul ar putea deveni unul de referință pentru olimpicii care au obținut performanțe înainte de modificarea legislației privind bursele școlare.
Știrea, pe larg, AICI.
Emanuel Mazăre, elevul dublu medaliat cu aur de la „Odobescu”, dă în judecată Ministerul Educației
Sursa: alephnews.ro





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

