Incident grav! Fost căpitan al Rapidului încătușat!
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost implicat, marți după-amiază, într-un incident rutier produs pe strada Dimitrie Pompeiu din București.
Potrivit unor surse din anchetă, evenimentul a avut loc în jurul orei 14:00, la numărul 6, unde autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu o mașină parcată.
Sursele citate arată că șoferul, identificat ca Stanciu Nicolae, se afla la volanul unui autoturism marca Toyota, cu număr de înmatriculare de București.
Vehiculul a lovit un autoturism Cupra, aflat în staționare, fără a fi implicate alte mașini în accident.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, care au demarat verificările pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, mult peste limita legală admisă.
În aceste condiții, polițiștii au dispus transportarea bărbatului la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.
Potrivit acelorași surse, pe durata intervenției, șoferul ar fi avut un comportament agresiv, manifestându-se atât verbal, cât și fizic.
Din acest motiv, polițiștii au fost nevoiți să îl încătușeze pentru a-l putea transporta în siguranță la unitatea medicală.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală, fapta fiind încadrată la articolul 336, alineatul 1 din Codul Penal, care sancționează conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Fost fotbalist cunoscut
Nicolae Stanciu este cunoscut publicului ca fost fotbalist, evoluând pe postul de fundaș la mai multe echipe din țară și din străinătate.
De-a lungul carierei sale sportive, a jucat pentru cluburi importante din fotbalul românesc, printre care Rapid București, unde a deținut și banderola de căpitan, precum și FC Oradea.
De asemenea, acesta a evoluat și în afara țării, la formația rusă Anzhi Makhachkala.
Ancheta este în desfășurare, urmând ca rezultatele probelor biologice și concluziile organelor de cercetare penală să stabilească măsurile legale ce se vor impune în acest caz.
Incident grav! Fost căpitan al Rapidului încătușat!
Sursa: stiripesurse.ro
Foto: descriptiv








