Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Pitești, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unor fapte comise în luna iunie, care includ furt, tâlhărie și ultraj.
Măsurile au fost luate în urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Potrivit anchetatorilor, în data de 11 iunie, bărbatul ar fi pătruns într-un magazin de pe raza municipiului, de unde ar fi sustras produse alimentare, refuzând să le plătească.
La scurt timp, aproximativ 10 minute mai târziu, acesta ar fi revenit în aceeași locație, acționând identic, iar de această dată și-ar fi asigurat scăparea adresând amenințări personalului de pază și celorlalți angajați.
Ulterior, bărbatul a fost identificat și condus la sediul poliției de către polițiștii Biroului Investigații Criminale, cu sprijinul Secției 2 Poliție Pitești.
Pitești: Individ periculos scăpat de sub control: Furt, teroare și amenințări direct în sediul Poliției!
După administrarea probatoriului și parcurgerea procedurilor legale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Totodată, anchetatorii au stabilit că în ziua de de 26 mai, același bărbat s-ar fi manifestat agresiv în timp ce se afla la sediul Secției 2 Poliție Pitești, unde ar fi amenințat cu moartea un polițist.
Pentru această faptă a fost întocmit un dosar penal distinct, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetarea fiind de competența exclusivă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În cele din urmă, cele două cauze au fost reunite, iar procurorii l-au prezentat pe inculpat în fața magistraților Judecătoriei Pitești, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, iar cercetările continuă.
Foto: Descriptiv