Pitești. Poliția are un nou șef! Schimbări pe „bandă rulantă”!
Schimbările continuă în structura de conducere a Poliției Municipiului Pitești.
Comisarul-șef Sorin Vlăican-Crăciunescu, șeful Secției 2 Poliție Pitești, a fost împuternicit, începând de astăzi, în funcția de adjunct al instituției.
Acesta îl înlocuiește pe comisarul-șef Florin Stan, care a fost împuternicit de ieri să preia conducerea Poliției Municipiului Pitești.
Detalii – AICI.

Florin Stan, noul șef al Poliției Pitești
Conform acelorași surse, Florin Stan, până recent adjunct, a fost desemnat să ocupe funcția de comandant al Poliției Municipiului Pitești, în locul comisarului-șef Sorin Marinescu, care ar urma să preia conducerea IPJ Argeș.

Florin Stan a condus ani la rând Biroul de Investigații Criminale Pitești, structură importantă în combaterea infracționalității și gestionarea cazurilor complexe.
Schimbări în lanț în Poliție
Reamintim că aceste mutări fac parte dintr-un val mai amplu de reorganizări. Șeful IPJ Argeș, chestorul Marian Badea, urmează să fie împuternicit temporar într-o funcție la nivelul IGPR.

Totodată, și la nivel regional au loc schimbări. IPJ Vâlcea are, din 25 martie 2026, un nou comandant, venit din Pitești.
Amănunte, AICI.
Este vorba despre comisarul-șef Marius Ionel Nicolae, împuternicit pentru o perioadă de trei luni, cu experiență ca polițist judiciarist și criminalist, acesta conducând în trecut Biroul de Investigații Criminale Pitești și Secția nr. 4 Poliție Pitești.

Știrea, pe larg, – AICI.
Schimbările indică o reorganizare amplă în structurile Poliției, atât la nivel local, cât și regional.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)







