Un incident violent s-a petrecut în Pitești, unde un șofer de ridesharing a fost agresat de un client aflat sub influența alcoolului.
Polițiștii Secției 2 Pitești au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și, după două zile de cercetări, au reținut principalul suspect.
Evenimentul a avut loc în seara zilei de 22 noiembrie, când un bărbat de 28 de ani, din Pitești, care efectua transport de persoane printr-o aplicație de ridesharing, a sunat la Poliție și a reclamat că a fost lovit de clientul pe care îl transporta.
Poliția, oficial: Șofer de Bolt bătut în Pitești – Cine este agresorul
Cei doi ar fi avut o discuție în contradictoriu, moment în care pasagerul – vizibil băut, spun anchetatorii – ar fi trecut la agresiune fizică.
Totul s-a întâmplat pe strada Trivale.
Detalii, AICI.
În urma verificărilor, polițiștii de investigații criminale au reușit să identifice agresorul: un bărbat de 50 de ani, tot din Pitești.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, care vor decide măsurile preventive.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs agresiunea.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

