HerasMed (930 x 122 px)

agenţi

SCANDAL DE CORUPȚIE ÎN POLIȚIA ARGEȘ

3 agenți de poliție rutieră din Poliția Argeș, un agent din Poliția Locală Pitești și un alt cetățean, din afara Poliției, sunt urmăriți penal. Dosarul este instrumentat de ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), sub coordonarea procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Citiți și: Pitești. La 18 ani te crezi „NINJA” la volan și mergi cu 144 km/oră pe bulevard!

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, faptele incrimiate în dosar sunt „luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, precum şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.”

DGA oferă astăzi detalii, fără a preciza nume.

Citiți și: Viteza maximă legală cu care poate circula o mașină de Poliție

„Agentul de poliţie M.A.L. a primit la data de 23.09.2015 suma de 300 de lei de la un conducător auto care a fost oprit în trafic pentru săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice pentru a renunţa la sancţionarea acelei persoane cu amendă contravenţională şi a-i aplica sancţiunea avertismentului.

De asemenea, în perioada august 2015 – aprilie 2016 agenții de poliţie I.V.I. şi M.A.L. au administrat în fapt o societate comercială, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu referitoare la incompatibilităţile stabilite de statutul poliţistului, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Totodată, agentul de poliţie M.A.L. şi cetățeanul D.T.L. la data de 06.04.2016 au condus un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, iar agenții de poliţie M.A. şi V.C. şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, părăsind itinerariul de patrulare stabilit la intrarea în serviciu pentru a însoţi autoturismul neînmatriculat cu autospecială MAI.

La data de 03.05.2016, urmare a probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor M.A.L. şi I.V.I..

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din data de 04.05.2016, faţă de I.V.I. s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.A.L, în cursul zilei de astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.”. informează Direcția Generală Anticorupție. UPDATE: Judecătorul a acceptat propunerea de arestare preventivă. (Foto: Arhivă)

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 senatori-01 psd